Poate că rădăcina dezbinării noastre ca neam este rezultatul unei istorii de divizare teritorială. Dar tot ea este, în acelaşi timp, şi sursa aspiraţiei noastre seculare continue pentru unitate naţională.
De aceea, îmi doresc ca aniversarea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 să fie mai mult decât o frumoasă lecţie de istorie pe care ne-o reamintim acum. Îmi doresc să reuşim să transmitem generaţiilor de tineri care vin din urmă cât de esenţial este pentru un popor să îşi poată decide singur soarta. Cât de important este să trăim în deplină libertate şi unitate, învăţând că încrederea şi respectul reciproc sunt valori fundamentale pe care putem construi un viitor mai bun pentru români, într-o Românie unită.
La mulţi ani, români de pretutindeni care simţiţi şi gândiţi româneşte! La mulţi ani, România!
Viorel Sălan, senator PSD de Hunedoara
Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…
Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…
Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…
Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o angajată și-a făcut…
Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…