Categories: Fara bascalie

Marea debranşare, fără rebranşare

Majoritatea oamenilor de afaceri străini cere încă României predictibilitate. Asta înseamnă că ar vrea ei să aibă o minimă certitudine referitoare la maniera în care evoluează lucrurile. Cu alte cuvinte, ne cer o viziune, pe care de multe ori, noi nu o avem.
La sfârşitul anilor ’90, lumea s-a îmbulzit să-şi monteze centrale termice de apartament. Nu a fost o modă, ci o necesitate. Utilităţile, reprezentate în special de agentul termic provenit de la Mintia, se tot scumpeau, ba mai mult, în noiembrie, îngheţai în apartament, iar în aprilie, te rugai să se oprească agentul termic. Oamenii erau revoltaţi şi împotriva Termocentralei Mintia, care, spuneau ei, ar fi putut asigura căldura şi apa caldă în Deva la costuri mult mai mici.
O ştire de agenţie, prin 2005, a trecut aproape neobservată, anume că în Transilvania, mă rog, în partea de vest a ţării, peste 60 la sută din populaţia urbană şi-a montat centrale termice de apartament. Oamenii voiau, după propria exprimare, „să aibă butonul la ei în casă”. Când mi-e frig, pornesc centrala, când mi-e cald sau nu mai am bani, o opresc. Filosofie simplă, eficientă, potrivită cu omul modern.
Prin 2008, la Deva cel puţin, a început o campanie firavă, prin care oamenii să fie convinşi că e mai bine să revină la reţeaua centralizată. Am fost oarecum implicat sub formă de consultant de campanie promoţională. Vă spun cu mâna pe inimă că am găsit mai multe argumente ÎMPOTRIVA revenirii la reţeaua centralizată, decât PENTRU! Cel mai greu mi s-a părut să le ofer oamenilor, prin mesaje adecvate, garanţii că revenirea la sistemul centralizat, nu va însemna şi reluarea comportamentului discreţionar al furnizorului, odată ce ai ajuns din nou la mâna lui! Pentru cei cu care am discutat, nu a contat nici faptul că preţul gazului se va mări (nici cel al gigacaloriei nu stă pe loc), nici avantajele promise, contorizarea individuală, etc. Şi vă rog să reţineţi că era vorba despre revenirea la un sistem mixt, centrală de apartament şi legarea la reţeaua centralizată. Se putea comuta, în funcţie de costuri. Ştiţi cum răspundeau oamenii? Prima dată să ne conecteze, pe cheltuiala lor, apoi, dacă vedem că e mai eficient, ne vom rebranşa.
Este foarte greu să refaci un sistem, după ce l-ai distrus. Sistemul a fost distrus din lipsă de viziune. Nimeni nu şi-a pus problema, în primii cinci ani după 1990, ce sistem energetic alegem pentru oraş. S-a asistat cu relativă nepăsare la valul de debranşări, care nu este specific Devei, ci aproape întregii Românii. Ca în multe alte cazuri, acum culegem roadele.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • PTR CA UN SISTEM CENTRALIZAT SA FUNCTIONEZE ESTE NEVOIE DE TRANSPARENTA SI CORECTITUDINE , CEA CE ESTE IMPOSIBIL DE GASIT IN DEVA SI ASTA DATORITA OAMENILOR CARE L;OCUIESC ACEST ORAS TEMPORAR .INTR O PERIOADA VIITOARE ALTI OAMENI VOR FACE SA FUNCTIONEZE SI UN ASTFEL DE SISTEM .
    REZERVELE URMEAZA SA INLOCUIASCA PE CEI CARE TEMPORAR LOCUIESC IN ACEST NEINSEMNAT ORAS PROVINCIAL PE HARTA LUMII .

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie din zonă s-a gândit să facă bani din postura…

16 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că zi și noapte a coordonat acțiunile de deszăpezire…

16 ore ago

Bulina neagră

C.D., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru acte de violență…

16 ore ago

Despre taxele şi impozitele locale – răspunsuri la întrebări frecvente. De ce se majorează?

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu, a făcut ieri o sesiune video, pentru a explica hune­do­re­nilor de…

16 ore ago

Un recidivist și-a călcat iubita în picioare. Femeia l-a iertat!

Agresorul a acționat chiar în văzul lumii, într-un supermarket din Deva. Femeia fusese de mai…

16 ore ago

Acuzat că și-a agresat sexual fiica vitregă

Polițiștii din cadrul Poliției Muni­ci­piu­lui Deva au reținut pentru 24 de ore un bărbat din…

16 ore ago