Managerul Teatrului de Artă din Deva, Mihai Panaitescu (foto), a fost evaluat, la un an de la preluarea mandatului. Comisia formată din reprezentanţi de la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, Teatrul Ioan Slavici din Arad şi Consiliul Judeţean au evaluat activitatea lui Mihai Panaitescu, după un an în această funcţie.
Mandatul pe care l-a câştigat anul trecut este pe o perioadă de cinci ani. „Am prezentat în faţa comisiei un raport al activităţii mele în funcţia de manager al teatrului devean. Este un raport de peste 100 de pagini. Indicele de acoperire a cheltuielilor din venituri proprii s-a dublat de când am preluat teatrul. Am prezentat şi partea culturală şi cea economică a teatrului. Am fost notat cu 10. În continuare, ne realizăm proiectele. În 13 aprilie, avem premiera la «Fata fără zestre», în 7 mai va fi premiera la «Muzicanţii din Bremen», iar în 15 mai organizăm un workshop, un laborator liric, se numeşte «Cosi fan tutte», celebra operă bufă al lui Mozart, cu participare internaţională. Acest workshop se termină cu o premieră. Va fi prima noastră producţie de operă”, a declarat managerul Teatrului de Artă Deva, Mihai Panaitescu.
Mihai Panaitescu a câştigat concursul pentru postul de manager al teatrului devean anul trecut, obţinând nota 10 la interviu. Mandatul său este pe cinci ani, dar în fiecare an trebuie să se supună unei evaluări a Consiliului Judeţean.
Polițiștii s-au deplasat la adresa indicată, unde au identificat un bărbat de 63 de ani,…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați bănuiți…
Stadionul „Jiul” Petroșani este, în acest moment, singura arenă din județul Hunedoara care poate fi…
Vorbesc gurile rele că s-a gândit o duduie de la noi, șefă peste banii unei…
Georgeta Barabaș, directorul DJM Hunedoara Pentru că, deși a fost amenințată, nu s-a lăsat intimidată…
J.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…