Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a constatat că informația se confirmă, într-una din camerele imobilului fiind găsită decedată, pe un pat, o femeie în vârstă de 44 de ani, fără urme vizibile de violență pe corp, iar în vecinătatea sa se afla decedată mama acesteia, în vârstă de 71 de ani, care prezenta o plagă înjungiată în zona gâtului.
Polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz au demarat cercetări pentru stabilirea circumstanțelor în care a survenit decesul celor două femei, fiind luată în calcul ipoteza sinuciderii femeii în vârstă de 71 de ani.
Cadavrele celor două femei au fost preluate de medicii legiști, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzei morții, nefiind suspiciuni de comitere a vreunei infracțiuni. (Mircea Crivăț)
Astăzi marcăm un moment important în evoluția administrativă a județului nostru: împlinirea a 34 de…
Un bărbat din municipiul Vulcan a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de…
Frăția penalilor se pregătește să pună mâna pe o urbe din regiune, ori cel puțin…
Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor dacice drept unul…
Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…
Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.
View Comments
Speräm ca "Doamna Dr. Popa" nu va mai avea voie sa practice ca Doctor niciodata. Rusine sa-ti fie!!