Categories: Actualitate

Mama criminală din Lupeni, condamnată cu suspendare

Ieri, Tribunalul Hunedoara a dat sentinţa în dosarul în care Simona Andreea Papp, de 27 de ani, din Lupeni, este judecată pentru că şi-a omorât propriul copil, imediat după ce l-a născut, aruncându-l în râu.
„Instanţa a admis cererea de schimbare a încadrării juridice din omor calificat comis asupra unui membru al familiei în uciderea nou-născutului de către mamă. Pentru această infracţiune, inculpata a fost condamnată la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de trei ani, fiindu-i interzise şi anumite drepturi civile”, a informat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.
Instanţa a mai dispus ieri eliberarea de îndată din arest preventiv a femeii, scăzându-i din condamnarea de doi ani şi şase luni perioada petrecută în spatele gratiilor, respectiv 5 martie 2016 – 2 noiembrie 2016. Sentinţa Tribunalului Hunedoara nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Reamintim că Simona Andreea Papp a fost prinsă de poliţişti, la mai puţin de 24 de ore după ce trupul unui nou-născut a fost găsit pe data de 1 martie a.c., în Jiul de Vest. Anchetatorii au reuşit să dea de urma ei cu ajutorul medicilor de la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, după ce la unitatea medicală a ajuns o femeie care acuza dureri şi sângerări în zona genitală. A fost consultată de specialist, iar acesta şi-a dat seama imediat că născuse recent şi a alertat poliţiştii. Simona Andreea Papp este căsătorită şi mai are doi copii minori. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

o zi ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

o zi ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

o zi ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

o zi ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

o zi ago