Categories: Eveniment

Mâini şi picioare rupte, din cauza gheţii

Am trecut cu bine de zăpadă, însă încălzirea vremii a dat bătăi de cap hunedorenilor. Temperaturile ridicate din timpul zilei au favorizat topirea zăpezii, iar cele scăzute din timpul nopţii au dus la formarea poleiului.
Astfel că, mersul pe trotuare a devenit o adevărată aventură pentru pietoni. Asta pentru că, dacă de străzi, autorităţile locale s-au mai ocupat şi le-au curăţat, de trotuare, nici vorbă. Ca urmare, odată cu formarea poleiului, au început accidentele.
Sute de persoane cu fracturi
Unităţile de Primiri Urgenţe ale spitalelor hunedorene sunt tot mai aglomerate de victimele gheţii de pe trotuare. În ultima săptămână, sute de persoane care au alunecat pe gheaţă au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce şi-au fracturat mâinile şi picioarele.
Spre exemplu, în această săptămână, la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara, 113 persoane s-au prezentat la Secţia Urgenţe cu entorse, luxaţii sau fracturi, cauzate de căderea pe gheaţă. Dintre acestea, 20 au necesitat internare. Şi la spitalele din Deva şi Petroşani s-au prezentat zeci de persoane, cu fracturi provocate de polei.
„În ultimele zile am avut foarte multe solicitări, cam cu 30 la sută mai multe ca de obicei. Majoritatea dintre cazuri au fost fracturi şi policontuzii, cauzate de cădere. Este vorba de leziuni ale membrelor, îndeosebi cele inferioare. Cele mai multe dintre persoanele care s-au prezentat la noi sunt vârstnice”, a declarat doctorul Gavril Bende, managerul Spitalului din Hunedoara. (N. Popa)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Cum te pot afecta jocurile de noroc din punct de vedere mental

Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…

18 ore ago

24 de milioane de euro aduși în județ prin AJOFM Hunedoara!!!!

„Împărtășesc cu voi vestea care ne-a bucurat și emoționat în același timp: Proiectul „GREEN SPO…

21 de ore ago

INTERVENȚIE FERMĂ A POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNUI CONFLICT VIOLENT ÎN MUNICIPIUL PETROȘANI

Polițiștii din municipiul Petroșani au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 ani,…

23 de ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Ajunge. Până aici. PSD Hunedoara cere schimbarea urgentă a direcției guvernării

Datele recente confirmă realitatea resimțită zilnic de hunedoreni: economia este în declin, iar România se…

23 de ore ago