Mai mulţi copaci s-au prăbuşit la pământ în Valea Jiului, din cauza căderilor de zăpadă, iar în Deva, din cauza vântului din noaptea de duminică spre luni, două maşini aflate într-o parcare au fost avariate de un arbore căzut peste ele. Pentru înlăturarea efectelor vremii nefavorabile, la faţa locului au intervenit pompierii militari din Petroşani şi Deva, care au tăiat şi îndepărtat copacii aflaţi la pământ, a informat ISU Hunedoara.
„În municipiul Petroşani a fost eliberată partea carosabilă a DJ 709, zona Parâng, de arbori căzuţi în urma precipitaţiilor sub formă de lapoviţă şi ninsoare, înregistrate noaptea trecută şi în luni dimineaţă. De asemenea, o altă intervenţie a pompierilor din Petroşani a avut loc pe str. Independenţei, pentru degajarea unui copac căzut pe trotuar, în apropiere de Şcoala generală nr. 6 din localitate. Pompierii din Deva au intervenit pe str. Carpaţi pentru a segmenta şi degaja un copac căzut pe două autoturisme parcate”, a precizat sursa citată.
Pentru judeţul Hunedoara a fost transmisă o informare meteorologică, valabilă până ieri la ora 15,00, pentru intensificări ale vântului (45-55 km/h), precipitaţii locale, iar în zonele montane precipitaţiile pot fi mixte. (A.N.)
Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…
Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…
Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Un incident de o gravitate extremă, considerat fără precedent în ultimul deceniu, a avut loc…
Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Petroșani pentru mărturie mincinoasă, după…
O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…