Categories: EvenimentFlash

Magistraţii hunedoreni, primii la operativitate

Cristina Ghenea

Peste 150.000 de cauze noi au fost înregistrate în cursul anului trecut pe rolul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia. Aceasta cuprinde trei tribunale şi 16 judecătorii, printre care se numără şi cele din judeţul nostru.

În judeţ, încărcătură mare pe judecători  

Deşi, potrivit bilanţului întocmit de reprezentanţii Curţii de Apel Alba Iulia, la Tribunalul Hunedoara a crescut cel mai mult încărcătura pe judecător, tot aici, s-a înregistrat şi cel mai mare grad de operativitate. Adică, dacă în 2010, fiecare judecător de la Tribunalul Hunedoara avea de soluţionat 735 de cauze, în 2011, a avut cu 47 mai multe. Asta, în timp ce la Tribunalul Sibiu, încărcătura a crescut cu cinci cauze pentru fiecare magistrat, iar la Tribunalul Alba a scăzut. În ceea ce priveşte operativitatea, adică numărul cauzelor intrate pe rol şi soluţionate, tribunalul hunedorean a înregistrat cea mai mare creştere, şi anume, de 67,79 la sută în 2011, cu 1,11 la sută mai mult decât cu un an înainte.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, în total, instanţele arondate acestei instituţii au soluţionat în 2011 un număr de 144.931 de cauze penale, civile, comerciale, de contencios administrativ şi fiscal şi alte materii. Deci, per total, gradul de operativitate a crescut cu 10,27 la sută faţă de 2010 şi cu peste 30 la sută, faţă de 2009.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • numai prostii scrieti. lucrez la tribunalul alba. veniti sa va interesati cu cat a crescut numarul dosarelor la aceasta instanta si care este procentul de operativitate. toate completele, indiferent de sectie, intra cu taxe auto. numarul dosarelor nou intrate la sectia comerciala este de 100 la primul termen pentru fiecare complet (si sunt 10 complete). dintre acestea 80% ies in pronuntare. completele intra cu 100-170 dosare pe sedinta. muncim peste program pana la ora 8-9 seara, acasa si in week-end-uri, fara sa ne plateasca nimeni orele suplimentare. multumim statului care ne trateaza mai rau decat scalvii pe plantatie!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar din­tr-o urbe din județ, după ce…

18 ore ago

Bulina albă

Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…

18 ore ago

Bulina neagră

Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…

18 ore ago

Orașul Simeria și localitățile Uroi și Săulești: întrerupere temporară de furnizare a apei

Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…

18 ore ago

Primarul din Hunedoara, în vizită oficială în China

Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bo­bouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…

18 ore ago