Categories: Sport

Lupu, „muşcat” de adversari

Ciprian Marinuţ

Antrenorul jucător al echipei de rugby Ştiinţa Petroşani, Alexandru Lupu, s-a accidentat în timpul meciului de sâmbătă, din deplasare, cu Rulmentul Bârlad, pierdut de studenţi cu 10-31 (10-14), şi a fost transportat de urgenţă la spital, fiind suspect de o leziune la coloană, în zona cervicală.

Duel de foc, arbitri de paie

Entuziasmul Ştiinţei, generat de obţinerea în etapa trecută a primei victorii de la revenirea în Divizia Naţională (8-7 cu U. Timişoara), a fost pus la podea, sâmbătă, de îndârjirea celor de la Rulmentul Bârlad. Studenţii care îşi făcuseră planuri să învingă şi să se bată pentru locul trei din serie care duce în play-off au pierdut, 10-31 (10-14), la capătul unei dispute extrem de aprige, marcate de decizii controversate ale arbitrilor. Pe lângă înfrângere, echipa din Petroşani a avut doi eliminaţi, iar antrenorul jucător Alexandru Lupu, adevărat suflet al echipei, a ajuns la spital, fiind suspect de o accidentare la coloană. „Prima repriză a fost echilibrată, dovadă că şi diferenţa de scor a fost minimă (10 -14 n.r). Rulmentul a demonstrat, după pauză, încă o dată, că echipele din Moldova joacă extrem de tare, dar… tot noi am fost sancţionaţi de arbitri. Bratu şi Matei au fost eliminaţi, iar antrenorul nostru, Alexandru Lupu, a ajuns la spital, şi e suspect de o accidentare la coloană”, a spus căpitanul Ştiinţei, Daniel Ivan, imediat după meci. „Arbitrajul ne-a lovit sub centură, prin eliminarea lui Bratu şi Matei”, a declarat preşedintele echipei Ştiinţa, Ilie Răscolean.

Şi-a revenit

Antrenorul Alexandru Lupu a încercat să repete şi în partida cu Rulmentul isprava din meciul cu U. Timişoara, când după intrarea sa în teren, petroşănenii au întors scorul, de la 0-7, la 8-7. Din păcate, de data aceasta a ieşit prost şi Dandu, care e şi antrenorul naţionalei României de rugby în şapte şi e considerat cel mai fanatic personaj din fenomenul rugby, a ajuns la spital, fiind suspect de o accidentare gravă la coloană. După mai multe analize, antrenorului i-a fost pus un guler medical, iar doctorii au asigurat că totul este sub control. Alexandru Lupu a fost dus, totuşi, la Bucureşti, pentru investigaţii suplimentare, pentru ca totul să fie în regulă şi va reveni în Petroşani abia azi sau mâine.

Săptămână grea pentru „Ştiinţa“

Săptămâna aceasta va fi una foarte grea pentru elevii lui Alexandru Lupu şi Emil Drumea. Miercuri, 14 aprilie, echipa va juca la Petroşani cu Farul Constanţa, iar sâmbătă, 17 aprilie, „studenţii” se vor deplasa la Iaşi. „Va fi o săptămână foarte grea, cu două meciuri infernale, din care sperăm să ieşim onorabil”, a declarat preşedintele Ilie Răscolean.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

17 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

17 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

17 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

17 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

17 ore ago