Categories: Sport

Luptă „strânsă” pentru şefia Ligii a V-a

După disputarea a şase runde din cel mai mic eşalon fotbalistic al judeţului, podiumul este ocupat de trei grupări aflate la egalitate de puncte, Măgura Pui, Zarandul Crişcior şi AS Sântămăria Orlea. Toate au învins în ultima etapă, dar victoriile nu au fost obţinute în mod facil.

Sântămăria Orlea, singura „perfectă”
Liderul clasamentului a rămas Măgura Pui, care are cel mai bun golaveraj dintre cele trei grupări. Trupa lui Ovidiu Ciolea s-a impus greu la Băcia, în faţa celor de la Agrocompany, singurul gol al meciului purtând semnătura chiar a antrenorului oaspeţilor, în minutul 80. Tot la limită s-a impus şi AS Sântămăria Orlea, în faţa celor de la CS Ghelari, grupare care avea înaintea etapei acelaşi număr de puncte ca şi adversara sa. Echipa de lângă Haţeg a rămas singura cu maximum de puncte, având şi un meci mai puţin jucat. Zarandul Crişcior a administrat primul eşec al sezonului celor de la Unirea General Berthelot, care a acumulat un singur punct în ultimele două runde, coborând pe locul 6 al clasamentului.

Dobra a obţinut prima victorie
Cea mai clară victorie a rundei a obţinut-o Metalul Crişcior, pe terenul celor de la CS Comunal Ilia, formaţie care nu se regăseşte în acest sezon. Tot categoric s-a impus şi Ponorul Vaţa, în faţa „lanternei roşii”, Santos Boz, iar Victoria Dobra a obţinut prima victorie din acest campionat, impunându-se la limită, pe teren propriu, în faţa celor de la Foresta Lunca.
Liga a V-a, etapa a VI-a
Victoria Dobra – Foresta Lunca 2-1
Ponorul Vaţa – Santos Boz 5-1
Agrocompany Băcia – Măgura Pui 0-1
Zarandul Crişcior – Unirea General Berthelot 2-0
CS Comunal Ilia – Metalul Crişcior 1-6
AS Sântămăria Orlea – CS Ghelari 3-2
Sargeţia Bretea Română a stat
(Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu”  Hunedoara  Deva pentru lecturare în…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele din sudul județului nostru cum că un individ uns cu toate alifiile,…

22 de ore ago

Bulina albă

Geanina Marin Diu, profesor la Grădinița PP3 din Petroșani Pentru organizarea unui spectacol caritabil în…

22 de ore ago

Bulina neagră

Marius Ș., din municipiul Lupeni Pentru că a fost condamnat la închisoare după ce a…

22 de ore ago

Dragoste cu năbădăi între doi foști soți din Vulcan

Ea a invocat faptul că este o victimă a partenerului, că este abuzată fizic și…

22 de ore ago

Amintirea unui cântec frânt…

Biblioteca Județeană „Ovid Densu­sianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat un…

22 de ore ago