Categories: Sport

Luptã strânsã, dar cu multe goluri

Ciprian Marinuţ

Podiumul seriei I a Ligii a V-a stă sub semnul echilibrului, cinci echipe fiind înşirate pe distanţa a doar trei puncte. În schimb, în seria a II-a, diferenţa dintre lideră şi ocupanta locului trei este de cinci puncte. Echipele din ambele serii trăiesc însă pentru bucuria golului, astfel că în ultima etapă, s-au înscris 60 de goluri în cele 11 partide disputate: 31 în Seria I şi 29 în Seria a II-a.

Cinci pretendente la şefie
Primele două clasate din seria I, Măgura Pui şi Cetate Răchitova, sunt neînvinse, iar punctajul lor e afectat doar de remiza înregistrată în meciul direct din etapa trecută. Chiar şi aşa, cele două fruntaşe au viaţă grea şi concurenţă din partea altor trei formaţii care stau la pândă. Lidera Măgura Pui s-a impus greu cu 3-1, acasă, în faţa celor de la Unirea Şoimuş, iar ocupanta locului doi, Cetate Răchitova, a suferit şi mai mult pentru victoria cu 5-4 pe terenul celor de la Narcisa Sălaşu de Sus. Primele clasate au câte 19 puncte, fiind urmate la un singur punct de Unirea General Berthelot şi la trei lungimi de Dacia Boşorod şi Agrocompany Băcia, toate învingătoare în ultima rundă. În seria a II-a, lupta e o idee mai puţin aprigă, în condiţiile în care toate echipele de pe podium au câştigat meciurile din ultima etapă. Lidera Key Systemsro Ribiţa are 18 puncte, ocupanta locului doi, Berianul Beriu, a agonisit 17 puncte, iar ocupanta locului trei, Unirea Veţel, cu 13 puncte are mai mult de recuperat pentru a urca în clasament.

Le place golul
Indiferent de numărul de puncte şi de locul ocupat în clasament, echipele din Liga a V-a sunt îndrăgostite de gol. Ca dovadă, în ultima etapă s-au înscris 60 de goluri în cele 11 partide, înregistrându-se o medie de peste cinci goluri pe meci. Recordul absolut s-a înregistrat în meciul din Seria a II-a dintre Mureşul Brănişca şi Silva Miracol Hărău, în care s-au înscris în total 12 goluri, iar scorul a fost unul de tenis 7-5. Tot scoruri de tenis, dar mai dure, s-a consemnat şi la Brănişca şi Boşorod, unde Mureşul a trecut cu 6-2 de Santoz Boz, iar Dacia a spulberat cu 6-0 pe Cerna Lunca Cernii.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Atac armat în Lupeni: Patru persoane împușcate bărbat care a încălcat ordinul de protecție

Un incident de o gravitate deosebită a avut loc duminică după-amiază în municipiul Lupeni, unde…

6 ore ago

Bărbat condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, depistat de polițiștii din Hunedoara

Polițiștii din municipiul Hunedoara au depistat un bărbat pe numele căruia a fost emis un…

6 ore ago

Tineri reținuți de polițiștii din Vulcan, după sustragerea unui ATV

Intervenție rapidă a polițiștilor din Vulcan după ce proprietarul unui ATV a sesizat, prin apel…

6 ore ago

Ilie Bolojan a spus la Deva că darea în funcțiune a Termocentralei pe gaz de la Mintia se va amâna

Finalizarea lucrărilor la termocentrala Mass Mintia este un lucru foarte important pentru sistemul nostru energetic…

o zi ago

În urmă cu puțin timp, a fost anunțat un incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 4 al unui bloc din cartierul Iscroni, aparținând orașului Aninoasa.

De urgență, la fața locului, au fost mobilizate două autospeciale de stingere, autoscara mecanică și…

o zi ago