Luni, se judecă ultimul recurs în procesul Moloț vs ANI

         Luni, 16 iunie, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) se va judeca ultimul recurs din numeroasele asemenea acțiuni depuse de Mircea Moloț, în dosarul în care președintele consiliului județean Hunedoara este acuzat de Agenția Națională de Integritate că s-a aflat în situație de incompatibilitate.

A mai amânat decizia finală câteva zile

În 28 mai 2014, avocaţii şefului CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, au reuşit să mai amâne o dată luarea deciziei definitive a ÎCCJ în dosarul Moloţ vs ANI. Soluţia de amânare găsită de avocaţi a fost aceea a depunerii unei cereri de recuzare a completului de trei judecători. În acelaşi timp, avocaţii au mai depus o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României (CCR) cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 lit. e) şi f) din Legea nr. 161/2003, cerere admisă în încheierea din 28 mai 2014. În acest caz, instanţa ÎCCJ a sesizat Curtea Constituţională a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată, dar a fost respinsă cererea de suspendare a cauzei până la soluţionarea acestei excepţii. Tot în încheierea din 28 mai, o altă cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României – cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. 1 şi 2, art. 10, art. 11 alin. 1, art. 23, art. 33 punctele 4, 5, 7, 8, 9, 14, 15 din Legea nr. 176/2010 – a fost respinsă de instanţa ÎCCJ, dar avocaţii lui Moloţ au făcut recurs la această decizie, recursul fiind programat să se judece luni, 16 iunie 2014.

A pierdut la Tribunal și Curtea de Apel

Reamintim că în cazul cererii de recuzare a completului de judecată nr. 6, constituit din doamnele judecător Viorica Iancu, Gheorghiţa Lutac şi Corina Alina Corbu, Completul C7, de cinci judecători, a respins cererea de recuzare formulată de avocaţii lui Moloţ, iar cauza revine, astfel, la acelaşi complet de trei judecători, care urmează să pronunţe sentinţa definitivă, cel mai probabil în zilele următoare.

Mai precizăm că atât la Tribunalul Hunedoara, cât și la Curtea de Apel Alba Iulia, Mircea Moloț a pierdut procesul cu Agenția Națională de Integritate. (Mircea Crivăț)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Doamne fereste ! Cum conduce judetul un jeg ca el ? Un nemurici lipsit de scrupule care isi vinde familia, cei doi copii, un baiat si o fata, din diverse relatii sexuale. Viata publica hunedoreana, dupa anul 1989, nu cunoaste un om, adică Mircea Moloț, mai lipsit de caracter, un nemernic de asemenea talie.

Recent Posts

PETROŞANI. În teren, încă e la primele ore

Ca urmare a ninsorilor din ultimele două zile, suntem - și astăzi - în teren…

2 ore ago

Bărbați reținuți de polițiștii din municipiul Vulcan, bănuiți de furturi din locuințe

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au reținut, la data de 9 ianuarie a.c., doi…

2 ore ago

!! ANUNȚ DE INTERES PUBLIC !!

⚠️ Stimați cetățeni ai comunei Pestișu Mic, în primul rând vă mulțumim pentru înțelegerea de…

3 ore ago

Continuăm acțiunile specifice acestei perioade pentru menținerea funcționalității orașului nostru

✅ Activitatea de deszăpezire se derulează în continuare și în majoritatea zonelor orașului se acționează…

3 ore ago

Pe toate DRUMURILE JUDEȚENE se circulă în condiții de iarnă!

  Operatorii aflați în relație contractuală cu Consiliul Județean Hunedoara sunt prezenți cu utilajele în…

23 de ore ago

După o noapte extrem de rece în mare parte din țară, atenție la gheață! Un singur pas greșit poate duce la o fractură.

Lasă acasă pantofii pentru vreme bună... pe gheață contează aderența, nu stilul! Folosește încălțămintea de…

o zi ago