Lumea în care am trăit şi trăim

Stimată doamnă preşedintă,
doamnelor şi domnilor colegi,

Am convingerea că nu puţini şi nu de puţine ori, gândesc la acest lucru.
De-a lungul evoluţiei umane, au existat şi există tone de studii, reflexii, teorii de tot felul, manuale pe teme politice, economice sau sociale, articole, legi, comentarii, multe alte abordări legate de existenţa şi convieţuirea noastră pe terra, casa noastră.
Încerc în câteva rânduri să-mi pun, şi poate să ridic, câteva semne de întrebare legate de lumea din jurul nostru, lumea cu bunele şi relele ei.
Am convingerea că subiectul este inepuizabil în diversitatea şi complexitatea sa.
Aşa este. Numai că uneori, lucrurile sunt atât de simple şi nu necesită multă teorie sau filozofie.
Tema actuală, în actuala criză economică sau stare de fapt  economico-socială, aşa cum reiese dintr-o serie de documente, este lipsa locurilor de muncă pentru asigurarea unui venit decent şi toate celelalte care decurg de aici. Paradoxal, chiar şi existenţa unui loc de muncă, astăzi, îţi pune problema unui trai decent.
Dacă înainte de ’89, s-au construit fabrici peste fabrici şi nu numai, astăzi există o anumită să-i spun “chinuială” în crearea a noi locuri de muncă.
Dar şi dacă sunt, venitul realizat este de multe ori insuficient unui trai decent.
Dacă în ’90, imediat după revoluţie, salariul unui muncitor ajungea la 3.000 – 5.000 lei, astazi, el poate ajunge până la 1.000 – 1.500 lei.
Ca primar în oraşul meu în ’90, primeam 6.000 lei. Dacă facem referire la preţuri, hai să spunem că sunt aproximativ similare, dar nu prea este aşa. Un exemplu: benzina era cca. 3,50 lei, acum 5,90 lei.
Un aspect l-aş mai pune, lângă edificiile economice, fie industriale, fie agricole, s-au ridicat numeroase spaţii de locuit, blocuri cu  mai multe etaje.
Nu fac apologie vechiului sistem. Fiecare sistem, cu bunele şi cu relele sale. Dar mă întreb, de ce astăzi nu reuşim mai mult?
Un stat democratic ar trebui să favorizeze mai degrabă majoritatea populaţiei. Pe aceasta se bazează de fapt democraţia.
Unul din răspunsurile pe care ni le dăm sigur ar fi existenţa unui gol (vid) între popor şi guvern. Administraţia locală şi parlamentul nu reuşesc, din păcate, să umple în suficientă măsură acest gol. Nu analizez cauzele, a cui este vina?!
Am convingerea că o analiză atentă ar scoate la iveală aceste cauze. Întrebarea este dacă va fi voinţa politică necesară pentru înlăturarea lor. Oricum, toate au o legătură cu ceea ce numim dreptate şi adevăr.
Societatea omenească pare să se confrunte cu eşecul structurilor ierarhice, care nu sunt doar incapabile să distribuie bunurile, dar au ajuns chiar să distorsioneze lucrurile pentru a-şi atinge scopurile proprii.
În una din participările mele la şedinţele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, comisia pentru populaţie şi migraţie, un economist american spunea: “Lăcomia acestei lumi a dus şi duce la destabilizarea vieţii economice şi sociale. Trebuie redus consumul din partea unor state, pentru a salva planeta” (am încercat să reproduc esenţa discursului).
Lăcomia îşi scoate capul hidos când indivizi şi grupuri de indivizi caută să realizeze un câştig nerealist pe cheltuiala altora. Lăcomia, în multe cazuri, va ispiti pe bogat să oprime pe cel sărac, pe partenerii în tranzacţii să se mintă unul pe altul şi pe investitori să-şi asume riscuri iraţionale.
Toate acestea par evidente în actuala criză.
O economie bazată pe piaţa liberă ar trebui să distribuie puterea mulţimilor de lucrători, inventatori, investitori şi consumatori.
Globalizarea, cea la care se face trimitere de multe ori, care poate face posibil ca o întreagă umanitate să devină o singură familie bazată pe valorile dreptăţii, echităţii şi solidarităţii nu trebuie demonizată.
Principiul subsidiarităţii trebuie să rămână perfect valabil.
Cred că în vremurile acestea pline de nesiguranţă şi neprevăzut pe care le trăim, când vedem neputincioşi cum multe se clatină în jurul nostru, rămânem să ne sprijinim tot mai mult pe ADEVĂR.
Mulţi au pus şi pun întrebarea: dar ce este adevărul?
Stimaţi colegi şi colege membrii ai Parlamentului, dragi români,
Cred că sunt în asentimentul dumneavoastră, există un singur răspuns sigur: Iisus Hristos este calea, ADEVĂRUL şi viaţa.
Iosif Veniamin Blaga, deputat în Colegiul Uninominal nr. 2 Orăştie

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Din pacate traim asa din cauza voastra (pdl;udmr;unpr;minoritati). Ati venit la putere prostindu-i pe profesori ca le mariti salariile cu 50% (boc si basescu), ca mariti salariile si pensiile (stolojan). Minciuni gogonate.V-ati ascuns incompetenta si marsavia in spatele sintagmei "Greaua mostenire". Tu si ceilalti parteneri de guvernare contribuiti la pauperizarea acestui popor. V-ati asumat raspunderea pe legi pe care nu le aplicati si nu le respectati. Nu ti-am auzit vocea cand pogea lovea in natiune cu "forfetarul" (cateva sute de mii de someri), cand basescu anunta taierea salariilor si pensiilor, cand colega ta ridzi fura cu tupeu, cand statul da la "baietii destepti" energie mai ieftina decat populatiei, cand pretul la gaze, pentru consumatorii casnici, e cel mai mare din Europa (pentru ca basescu se contreaza cu rusii). Pretul benzinei aproape s-a dublat de cand sunteti tu si ai tai la putere. Leul s-a devalorizat, in timp ce veniturile populatiei au fost diminuate. Cate locuri de munca s-au creat in guvernarea voastra? Vii si ne spui ca e greu. Tu nu o duci greu, mai ales ca ai scutire de impozit pe venituri. Ne aburesti cu "calea ADEVARUL si viata". Cat cinism!!!!

  • Iosif Veniamin Blaga este Mascariciu ala care vrea sa exploateze si sa dea la straini aurul de la DEVA-CERTEJ,folosind CIANURA ca si in cazul Rosia Montana!Ce fel de om ete asta care se considera drept,dar de fapt se caracterizeaza ca un tradator de neam si de tara!Vrea sa dea strainilor,canadieniilor aurul facand parte in parte cu ei!
    NU TREBUIE LASAT sa miste in front un astfel de Vanzator gen IUDA!

  • Mulţumesc pentru punctul dumneavoastră de vedere. Are adevăr în el. În ce mă priveşte, am spus-o la general, făcând abstracţie de partidul din care fac parte, nu o duc greu. Dar nu mă mulţumeşte când ştiu că alţii o duc greu. În acest mandat m-am zbătut şi, din punctul meu de vedere, pe lângă multele locuri de muncă pe care le-am adus în Orăştie, am reuşit începerea demersurilor pentru redeschiderea turnătoriei de tuburi din fontă ductilă de la Mecanica Orăştie. Mult, puţin... Pe lângă altele cred că ceva am făcut şi pentru cei mulţi.

  • Asa cum am mai precizat eu militez in favoarea creerii locurilor de munca pentru romani. Nu am si nici nu am avut vreodata gandirea pe care mi-o atribuiti.
    Modul in care se va relua productia la Mina Certej nu imi apartine.

  • Valorile societati s-a departat de cele pe care ni le recomanda Noul Testament.
    "DUMNEZEU este Adevarul,Calea si Viata".
    Pentru a ajunge la DUMNEZEU trebuie sa descoperim Adevarul prin Calea pe care ne-o alegem in Viata.
    Pentru a ajunge la DUMNEZEU trebuie sa avem credinta si paradoxal, pentru a avea Credinta, trebuie sa cunoastem Sfanta Scriptura,
    dar pentru a cunoaste Sfanta Scriptura trebuie sa avem Credinta.
    Credinta este inseparabila de invataturile Domnului Iisus.
    Daca ne vom apropia de Dumnezeu, poate ca vom gasi solutiile pentru rezolvarea problemelor societatii in care ne traim prezentul.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

2 zile ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

2 zile ago