Categories: Gura lumii

Gura lumii, 23.03.2012

Cârcotaşii susţin că edilul unui oraş aproape pe trei sferturi calamitat, de prin centrul judeţului, se pregăteşte şi el, la fel ca atâţia alţii, să atace un nou mandat de fruntaş al comunităţii pe care o conduce de aproape un deceniu. Toate bune şi frumoase, numai că lumea de prin urbea respectivă a început să cârcotească referitor la modul în care primarul cu pricina îşi recrutează candidaţii pentru lista de consilieri locali. Cică omul nostru nu-i alege după cât de serioşi sunt, cât de gospodari şi cât de dispuşi sunt să lucreze pentru problemele oraşului, ci după alte criterii. Adică, după cât de groşi sunt la pungă şi cât de dispuşi sunt să cotizeze pentru campania electorală. Zvonerii susţin că edilul amintit a stabilit deja şi tarifele, în funcţie de locul la care aspiră pe listă potenţialul candidat. Pentru locurile considerate sigur eligibile, se plăteşte o sumă frumuşică, pentru cele de la mijlocul listei cotizaţia scade la jumătate, iar cei din coada listei vor plăti şi ei cam un sfert din cât dau cei din fruntea listei. Asta, chiar dacă ştiu sigur că n-au cum să ajungă consilieri locali.

Angajaţii unei firme de transport în comun, cu nume de prinţ din mitologia greacă, au intrat în gura cârcotaşilor, după ce tot mai mulţi pasageri se plâng că sunt trataţi în bătaie de joc. Şi asta, pentru că, susţin oamenii, şoferii nu doar că au ajuns să se creadă dumnezeii şoselelor, circulând bezmetic atât prin localităţi, cât şi în afara lor, ci mai ales, pentru că pasagerii sunt îngrămădiţi în autobuze ca sacii de cartofi într-o căruţă. Mai mult, nu o dată, s-a întâmplat ca pasagerii să stea în picioare sute de kilometri, pentru că locurile din spate ale maşinii erau rezervate bagajelor. Asta, deoarece firma, care se bate cu pumnul în piept că oferă servicii de calitate, programează pe traseele lungi, autobuze ce nu sunt prevăzute cu spaţii în care oamenii să-şi poată depozita bagajele. Şi deşi reclamaţiile curg una după alta, şoferilor nici că le pasă de nemulţumirile celor ce plătesc biletul, iar conducerea se face că plouă, ca şi cum totul ar merge ca uns.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Asa domnule primar de calan stoarcei de bani dupa care obliga-i sa voteze cum vrei tu. Halal democratie .... sau e dictatura cumva?

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…

21 de ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele au aflat des­pre o duduie din zonă cu ambiții cât Eve­res­tul și cu…

21 de ore ago

O INVESTIȚIE ÎN RESPECT: Noua capelă municipală din Hunedoara prinde contur

Lucrările la noua capelă a cimitirului Valea Seacă din municipiul Hunedoara avansează în ritm susținut,…

21 de ore ago

NOTA DE PLATĂ A NEGLIJENȚEI: Devenii riscă să achite 2 milioane de euro din cauza unor tarife „uitate” de funcționari

O eroare administrativă gravă, în­tinsă pe parcursul a aproape un de­ce­niu, amenință direct buzunarele lo­cuitorilor…

21 de ore ago

Un nou utilaj modern a ajuns la Primăria Peștișu Mic: Echipament performant pentru curățarea și întreținerea comunei

Magdalena Șerban Parcul de utilaje destinat gospo­dăririi comunei Peștișu Mic se ex­tin­de. Un echipament modern…

21 de ore ago