Lucrările de reabilitare la pediatria deveană, în grafic

Au trecut alegerile şi, se pare, că persoanele care nu puteau dormi de grija pediatriei devene au cam scos-o din agenda cu priorităţi. Poate şi pentru că nu le-a adus prea multe voturi, aşa cum nădăjduiau la început de campanie electorală, ştiut fiind faptul că au făcut din acest subiect un cal de bătaie.     
Ei bine, pentru această categorie de persoane, dar, mai ales, pentru cei mulţi şi interesaţi cu adevărat de stadiul lucrărilor de reabilitare de la Secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, aducem în paginile ziarului nostru o informaţie de ultimă oră: constructorul a finalizat lucrările la acoperişul clădirii şi la mezaninul acesteia sau etajul III, cum mai este numit ultimul nivel. Finalizarea lucrărilor în zona respectivă a imobilului permite reintroducerea în circuitul medical a saloanelor de la ultimul nivel, moment prevăzut pentru sfârşitul acestei săptămâni sau, cel târziu, la începutul săptămânii viitoare. Pentru cele patru saloane şi rezerva destinată copiilor mai mici a fost adus cazarmament nou-nouţ, după cum ne-a informat şefa Secţiei de pediatrie, dr. Mihaela Paul, care s-a declarat mulţumită de felul cum lucrează constructorul şi de mersul lucrărilor. Tot ea ne-a spus că speră ca şi pe etajul al doilea lucrările să fie terminate până la sfârşitul anului, aşa cum a fost stabilit în graficul de execuţie. Chiar în aceste zile începe eliberarea etajului II, creându-se front de lucru constructorilor. (D. Popescu)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

4 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

4 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

4 ore ago