Lucrările de la Casa de Cultură Hunedoara s-au mutat în interior

Adriana Năstase

Lucrările la exteriorul clădirii Casei de Cultură din municipiul Hunedoara au fost finalizate, aşa că echipele de muncitori s-au mutat la interior, unde are loc o renovare totală a clădirii, informează cei de la Primăria Hunedoara.

Au luat banii, dar nu au făcut ce trebuia
Scaunele vechi, cortina, mocheta, corpurile de iluminat – toate au fost îndepărtate şi ur­mează să fie înlocuite cu obiecte noi, în ton cu vremurile actuale. Să sperăm că de data asta firma care a câştigat lucrarea va duce la bun sfârşit investiţia şi să nu se mai întâmple ca data trecută când constructorul a lăsat baltă proiectul, a fost plătit, deşi lucrările nu au fost efectuate.
“Clădirea Casei de Cultură, căreia toţi hu­ne­dorenii îi spun „teatru”, a fost ridicată în anii ‘50 şi în cele şapte de­cenii a găzduit mii de spec­tacole teatrale, muzicale, seri „disco”, diverse evenimente de care oamenii îşi aduc a­minte cu nostalgie. În vii­torul apropiat, când reabili­ta­rea va fi completă şi clă­direa va avea toate avizele de funcţionare, ne vom bu­cu­ra din nou de spectacole. Până atunci, însă, întreaga clădire este un şantier. Se montează şi demontează schele, muncitorii aplică so­luţii pe ele­men­tele decorative de pe tavanul sălii de spec­tacole de la etaj, unii montează geamurile uriaşe, alţii curăţă sau vopsesc. Departe de „haosul organizat”, arhitectul şef şi dirigintele de şantier discută despre culorile pe care le vor avea scaunele noi, mo­cheta şi cortina. Apropo de scaune, în sala mare vor fi nu mai puţin de 483 de locuri. Spectacole să fie – dar nu şi pandemie! – şi vom avea, în sfârşit, un loc modern în care să organizăm toate evenimentele care nu se pot des­făşura în aer liber”, afirmă Dan Bobouţanu (medalion), primarul municipiului Hunedoara.

Aproape trei milioane de euro
Lucrările la proiectul „Reabilitare Casa de Cultură Municipiul Hunedoara” au început în vara anului 2020. Valoarea contractului este de peste 2,7 milioane de euro, iar durata de execuţie a lucrărilor este de 18 luni de la data primirii ordinului de începere a lucră­rilor. Proiectul este finanţat de Consiliul Ju­de­ţean Hunedoara, dar şi Primăria municipiului Hunedoara are o contribuţie financiară importantă.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Poate te întrebi cine e PPC

Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că e dragoste mare între un personaj de la noi și o…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că a convins cu talentul său de antrenor, fiindu-i…

2 zile ago

Bulina neagră

Vasile R., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală…

2 zile ago

Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor: Votați-l pe Iulius Bedea! Votați-l pe Iulius, un om devotat orașului și cetățenilor

Ieri, președintele social-democraților hu­nedoreni, Laurențiu Nistor și primarul din Simeria, Iulius Bedea, au susținut o…

2 zile ago

Aveți grijă ce plăți faceți pe internet! O hunedoreancă a rămas fără banii din contul fetiței sale

Una dintre fiicele femeii din muni­cipiul Hunedoara a făcut o plată în valoare de 9…

2 zile ago