Sorina Popa
Lovitură de teatru la Primăria Deva! După dezvăluirile primarului municipiului, Florin Oancea, cum că vor fi verificate toate serviciile din instituţie şi vor fi traşi la răspundere cei care au greşit, ieri pe ordinea de zi a şedinţei CL Deva de miercuri, 17 ianuarie a apărut proiectul de hotărâre privind schimbarea din funcţie a viceprimarului PSRO Răzvan Mareş.
Propunerea de schimbare a viceprimarului Mareş din funcţie aparţine primarului Florin Oancea. Aşadar, a început Jihadul în Primăria Deva, putem spune! Dar de ce a venit primarul cu o asemenea propunere?
În 2016, când postul de edil şef a fost câştigat de Mircia Muntean, el i-a delegat aproape toate atribuţiile sale viceprimarului Răzvan Mareş. Astfel, acesta a coordonat toate direcţiile, dar şi Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală (SPIGM). Aici, recent, a fost făcută o verificare de către Corpul de Control al primarului Devei. Raportul a fost făcut public ieri şi va fi prezentat aleşilor locali în şedinţa de miercuri, 17 ianuarie. Şi pentru că Răzvan Mareş a coordonat SPIGM, iar raportul a scos la iveală mai multe nereguli, primarul Florin Oancea a propus schimbarea din funcţie a viceprimarului PSRO.
Răzvan Mareş nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima opinia despre situaţia creată. Florin Oancea a anunţat că va face curăţenie în primărie. Controalele au început cu SPIGM, urmează Serviciul Cetate şi Aqualand. Potrivit Legii nr.215 din 2001, viceprimarul poate fi schimbat din funcţie cu votul a două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie.
Bârfitori avizați din regiune ne anunță cu surle și trâmbițe un viitor an electoral cum…
Ioan Hirghiduș, profesor universitar din Uricani și apreciat scriitor Pentru că i-a fost acordată distincția…
Florin S., din Vulcan Pentru că este acuzat că, alături de mai mulți complici, a…
Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, de 34 de ani,…
Doi bărbaţi, un cetăţean peruan şi unul danez, au fost arestaţi preventiv, iar o femeie,…
La o primă analiză, bilanțul este extrem de grav pentru România. PNRR-ul a fost încărcat…
View Comments
Nasol, cetatene Mares.
Atentie mare la adevaratul satrap din primarie : Laura Sarbu !!! In ultimele zile comploteaza pe la Scala cu tot felul de dubiosi si cu aliati de conjunctura ca betzitul de Dutu Mos .
Asa este, Laura trage de mult sforile....Deva e pe maini bune ! Specialisti gramada !