Categories: Actualitate

Locuitorii din Lupeni, fără căldură la iarnă

Anamaria Nedelcoff

Peste 900 de familii din municipiul Lupeni nu vor avea căldură la iarnă în case, dacă primăria  localităţii nu va reuşi să găsească trei milioane de lei, pentru a achita contribuţiile la stat, precum şi salariile angajaţilor societăţii de gospodărire, Universal Edil, aflate în insolvenţă.

Populaţia are datorii imense la firma de gospodărire

Cornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni, susţine că s-a ajuns aici, deoarece datoriile oamenilor se ridică la peste 10 milioane de lei.  Mai mult, pentru a-i avertiza pe lupeneni, conducerea Universal Edil a postat la fiecare scară un anunţ în care se precizează că în perioada noiembrie 2012 –aprilie 2013, nu va putea fi furnizat agentul termic.
„SC Universal Edil SA Lupeni, societate aflată în insolvenţă, vă informează că înregistrează datorii către furnizori iar investiţiile necesare pentru eficientizarea sistemului centralizat de termoficare se ridică la sume foarte mari, pe care societatea noastră nu le poate suporta. Uzura avansată a sistemului de distribuţie a energiei termice impune înlocuirea reţelelor termice care au pierderi mari, modernizarea punctelor termice prin echiparea cu pompe cu turaţie variabilă pentru asigurarea presiunii la blocurile P+8 etaje, eficientizarea sistemului prin continuarea contorizării la nivel de branşament. Investiţiile de reabilitare a reţelelor de apă fierbinte şi a punctelor termice din sistemul de termoficare al Văii Jiului au ocolit municipiul Lupeni, acesta fiind vitregit de-a lungul ultimilor şase ani, la noi, ajungând cea mai mică sumă comparativ cu alte localităţi. În consecinţă, date fiind aceste considerente, energia termică pentru populaţia municipiului Lupeni în perioada noiembrie 2012 – aprilie 2013 nu va putea fi asigurată, întrucât toate demersurile societăţii noastre de a recupera debitele înregistrate de datornici, de aproximativ 10 milioane de lei, nu au reuşit”, se arată în comunicatul celor de la Universal Edil.

Primarul Resmeriţă, totuşi, mai speră

Totuşi, primarul Cornel Resmeriţă spune că nu abandonează şi speră ca, într-un fel sau altul, să facă rost de suma minimă cerută. ”Ne trebuie trei milioane de lei, pentru a fi achitate contribuţiile la stat, salariile angajaţilor şi mai trebuie efectuate plăţile la apă şi energie electrică. Am făcut adrese la Finanţe, la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi la premier. Sperăm să-i obţinem, însă era de datoria noastră să-i înştiinţăm pe oameni, să se pregătească”, a declarat Cornel Resmeriţă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

14 ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

14 ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii de serviciu că se anunță schimbări mari de tru­pe într-o instituție de la…

14 ore ago

Procurorul care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Va încasa 1 milion de euro, salarii restante

Dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final…

14 ore ago

Daune mai mici, tot atâția ani de pușcărie

Sentință definitivă în cazul tână­rului Claudiu Nițariu (foto), judecat pentru omor. Magistrații Curții de Apel…

14 ore ago