Categories: Comunitate

Liga Minerilor din Valea Jiului, bună de plată

Magistraţii Judecătoriei Petroşani au hotărât că Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului trebuie să achite suma de 8.000 de lei către Asociaţia Salvital, care coordonează activitatea SMURD.

Suma calculată de instanţă reprezintă restanţe la cotizaţia pentru serviciile SMURD, LSMVJ fiind unul dintre membrii fondatori ai Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare din judeţul Hunedoara. Totodată, instanţa a mai decis obligarea LSMVJ la plata sumei de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, dar decizia poate fi atacată cu recurs.
Pe de altă parte, Liga minerilor, condusă de Zoltan Lacataş (foto), înregistrează şi datorii importante către bugetul de stat, în valoare totală de 1.140.876. lei, şi este la un  pas de declararea insolvenţei. În plus, în urma unei verificări făcute în teritoriu, reprezentanţii Curţii de Conturi au stabilit că sindicatele trebuie să returneze către Compania Naţională a Huilei aproximativ trei milioane de lei, reprezentând fondurile primite de LSMVJ de la CNH, în baza unui protocol pe care inspectorii Curţii de Conturi îl consideră ilegal. Este vorba de alocarea unui procent de 5,8, redus ulterior la 3.9 la mie, din fondul de salarii, către sindicatele miniere din Valea Jiului, bani pe care acestea îi foloseau la plata salariilor, cheltuieli sau organizarea unor activităţi. (C. Cosman)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

2 zile ago