Douã patinoare pentru Petrosani

Maximilian Gânju

Capitala Văii Jiului va beneficia în această iarnă de două patinoare, ambele private. Cel mai nou va fi realizat de un italian în parcul de lângă Piaţa Centrală.

Funcţionează şi la 12 grade Celsius
Parcul de lângă Piaţa Centrală a municipiului Petroşani se va transforma în patinoar, după ce administratorii acesteia au discutat cu un afacerist italian, pentru demararea investiţiei. Şefii pieţei, în administrarea cărora se află zona de recreaţie, susţin că patinoarul va funcţiona cel mai probabil de la 1 decembrie, iar condiţia pusă întreprinzătorului a fost de a practica preţuri acceptabile. „Va putea funcţiona şi la temperaturi de 12 grade Celsius. Preţurile practicate pentru ora de patinaj sunt sub cele de anul trecut, cred că de aproximativ 10-15 lei pe oră. Cel care amenajează patinoarul va pune la dispoziţie şi circa 200 de perechi de patine, pentru cei care nu au şi vor să se relaxeze pe gheaţă”, susţine Ioan Pristavu, şeful Administraţiei Pieţelor Petroşani. Deja, în parcul de lângă piaţă şi-au făcut apariţia mai multe utilaje şi maşini, cu care vor începe lucrările la noul obiectiv. Localnicii s-au arătat îngrijoraţi, susţinând că „se strică zona verde şi după ce trece sezonul, nu se va mai reface”. Pristavu susţine însă că zona verde nu va fi distrusă. „Tot ce mutăm acum din zona aceea va fi readus la loc în primăvară. Oricum, parcul va intra anul viitor într-un proces de modernizare”, mai susţine şeful pieţelor.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un ales local vrea să demisioneze, după ce a ajuns la concluzia…

o oră ago

Bulina albă

Dan Stoian, directorul ADI Deșeuri Hunedoara Pentru că reușește să coordoneze cu profesionalism gestionarea deșeurilor…

o oră ago

Bulina neagră

J.U., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată după ce nu a…

o oră ago

Percheziții într-un dosar de braconaj cinegetic, în județul Hunedoara. Arme, trofee de vânat și zeci de kilograme de carne, ridicate de polițiști

Polițiștii din cadrul Serviciului Ar­me, Explozivi, Substanțe Peri­cu­loa­se, sprijiniți de colegii din struc­turile operative ale…

o oră ago

Bărbat imobilizat la pat, salvat dintr-un incendiu

Doi polițiști locali au observat, în cursul dimineții de joi, fum ieșind de la balconul…

o oră ago