Categories: Sport

Liderul Ligii a IV-a s-a pus la treabă

Inter Petrila, gruparea ce a dominat prima parte a campionatului Ligii a IV-a, şi-a reluat antrenamentele din prima zi a acestei luni, efectuând pregătirea pe plan local. Trupa lui Aurel Moldovan are un singur ţel, păstrarea locului din clasament şi implicit câştigarea titlului de campioană a judeţului.

Alergări pe şosea şi antrenamente în sală
Alături de CS Hunedoara şi Jiul Petroşani, Inter Petrila este una din puţinele echipe din fotbalul judeţean care a început pregătirea pentru retur, deşi sezonul se va relua abia la sfârşitul lunii martie. Cu veteranii Kalai şi Câmpean în frunte, gruparea de pe Jiul de Vest munceşte asiduu pentru un singur gând: câştigarea titlului de campioană a judeţului şi participarea la barajul de promovare în eşalonul trei. Chiar dacă terenurile nu sunt în cele mai bune condiţii în această perioadă, petrilenii combină antrenamentele cu alergări pe şosea, dar şi pregătire cu mingea în Sala Sporturilor „Constantin Brâncuşi” din oraşul din sudul judeţului.

„Doar prin muncă putem da rezultate!”
„Mai hotărâţi ca niciodată, asta îi caracterizează pe toţi jucătorii din lotul echipei Inter Petrila. Mă bucură acest fapt, pentru că doar prin muncă putem da rezultate în teren”, a spus antrenorul liderului Ligii a IV-a, Aurel Moldovan. În această săptămână, trupa din Valea Jiului îşi doreşte programarea unei partide amicale, căutându-se un adversar şi un teren cât de cât practicabil. (Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un ales de la noi le-a făcut o mare bucurie elevilor…

12 ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată din cauză că a…

12 ore ago

Bulina albă

Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…

12 ore ago

Dosarul „ANAF-Iohannis”, strămutat de la Sibiu la Tribunalul Hunedoara

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis, marţi, cererea de strămutare formulată de către…

12 ore ago

Au făcut grevă, dar degeaba. Premierul a spus că e doar o chestiune de timp până la reorganizarea administrativă

O grevă de avertisment de două ore a avut loc ieri, în peste 1.500 de…

12 ore ago

Consilierul local AUR Emanuel Clej cere demisia secretarului general al municipiului Deva

Consilierul local AUR Emanuel Clej (foto) a cerut demisia secretarului general al municipiului Deva, Doris…

12 ore ago