Liderul liberalilor hunedoreni vrea capul şefului de la Pensii

Sorina Popa

Preşedintele interimar al PNL Hunedoara, Florin Roman (foto), i-a cerut, ieri, într-o conferinţă de presă, directorului Casei Judeţene de Pensii, să facă un pas înapoi şi să lase pe altul care poate duce la bun sfârşit procesul de recalculare a pensiilor.
„Domnul Toma (n.r. – Ilie Toma, directorul Casei Judeţene de Pensii Hunedoara) trebuie să facă un pas înapoi, deoarece nu a fost în stare să recalculeze pensiile a aproape 7.000 de hunedoreni. Din septembrie ar fi trebuit să înceapă plăţile pensiilor mărite, dar ele nu au fost nici măcar recalculate. Directorul de la Casa de Pensii Hunedoara spune că nu are softul necesar. Legea trebuia pusă în aplicare deja de ceva vreme. Domnul Toma nu le plăteşte oamenilor drepturile cuvenite. Nu e posibil aşa ceva. Dacă el nu e în stare, să plece de pe post. Să facă un pas în spate, dacă îl depăşeşte această problemă”, a spus Florin Roman, liderul interimar al liberalilor hunedoreni.
Pe de altă parte, Roman a mai afirmat că are rezultatele brute ale sondajelor efectuate pentru a finaliza lista de candidaţi PNL pentru Parlamentul României. „Săptămâna viitoare finalizăm listele pentru alegerile generale. Vrem să avem liste serioase şi nu să ne prezentăm cu oameni care nu se ridică la nivelul aşteptărilor noastre. Vrem pe liste oameni serioşi, cei mai buni liberali pentru Parlament. Lucian Heiuş, care pleacă din pole position pentru Camera Deputaţilor este candidatul liberal cel mai bun, ca profesionist. De săptămâna viitoare, trecem la întâlniri ale candidaţilor cu organizaţiile locale, apoi pe zone, iar în campania electorală fiecare lucrează în localităţile lor”, a adăugat preşedintele interimar al PNL Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Vine un pedelist care a taiat pensiile tuturor romanilor sa ii de lectii domnului Toma? Rusine basistule!

  • Toti habarnistii vorbesc. Da domnule Roman, Heius a mai plecat din poale si a castigat , NU! Vai steaua voastra!

  • Oricine are dreptul sa vorbeasca de pensii , dar nu PDL ul.
    Guzgan rozaliu, meri la oi ma !

  • A venit un ,, ipocrit " de Alba , vorba lui Tampau pentru care toti cei care-l incomodeaza , se adreseaza cu acest adjectiv sa faca ordine in judetul Hunedoara. Ce resurse umane slabe are PNL Hunedoara.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

55 de minute ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

56 de minute ago

Bulina neagră

V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…

56 de minute ago

Razie de amploare în Hunedoara: Zeci de sancțiuni și sute de mașini verificate într-o acțiune de combatere a migrației ilegale și a contrabandei

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mo­bi­li­zând…

59 de minute ago

Atenție la metoda „șmen”! Doi suspecți de furt în Piața din Simeria, identificați rapid de polițiști

Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…

o oră ago