Categories: Comunitate

Liceul „Teglas Gabor“ din Deva, la 10 ani de la înfiinţare

Oana Mihnea

Cu prilejul împlinirii a 10 ani de la înfiinţarea Liceului „Teglas Gabor“ din Deva, ieri, la unitatea de învăţământ respectivă a fost organizată o întâlnire restrânsă, la care au participat persoanele care au avut o contribuţie esenţială la înfiinţarea şcolii. Gazda acestui eveniment a fost senatorul UDMR Marko Bela, nimeni altul decât cel care a sunat din clopoţel pentru prima dată la deschiderea oficială a instituţiei.

Senatorul Marko Bela, împreună cu preşedintele organizaţiei judeţene UDMR Iuliu Winkler, directorul şcolii, Kocsis Attila Levente şi cadre didactice de la „Teglas Gabor“ au marcat evenimentul printr-o serie de discuţii referitoare la modul cum au evoluat lucrurile până acum, dar şi ceea ce urmează să se întâmple de acum încolo la nivelul şcolii, pentru o mai bună organizare.
„Existenţa acestei şcoli, după părerea mea, este o „dovadă vie“ a solidarităţii comunităţii maghiare din judeţul Hunedoara. Cu alte cuvinte, am reuşit să înfiinţăm o instituţie de învăţământ de sine stătătoare, cu predare în limba maghiară, care asigură o calitate certă a nivelului de pregătire educaţională. De la început, scopul principal a fost acela de a menţine identitatea comunităţii maghiare prin intermediul unei astfel de instituţii“, a declarat Marko Bela.
În prezent, la Liceul „Teglas Gabor“, învaţă 590 de elevi, de care se ocupă 32 de profesori titulari şi 12 în regim de plată cu ora. Printre cei care învaţă la acest liceu, sunt şi elevi cu rezultate foarte bune la diferite concursuri şi olimpiade.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frăția penalilor se pre­gătește să pună mâna pe o urbe din re­giune, ori cel puțin…

18 ore ago

Anchetatorii olandezi, mai inteligenți decât hoții. Trei ofițeri s-au dat drept comercianți de artă și au intrat în contact cu intermediarii hoților

Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor da­cice drept unul…

18 ore ago

Bulina albă

Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…

18 ore ago

Bulina neagră

Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.

18 ore ago

Atenție! SPEED, o acțiune a polițiștilor de la Rutieră!

Polițiștii rutieri desfășoară, în pe­ri­oa­da 13–19 aprilie 2026, acțiunea SPEED, parte a calendarului european ROADPOL,…

18 ore ago

Zeci de pensionari și copii au fost lăsați fără pensii și alocații de către un poștaș

Individul a băgat în buzunar aproape 90.000 de lei, banii care reprezentau pensiile a 73…

18 ore ago