Prin intermediul Organizaţiei Judeţene Hunedoara a UDMR au fost donate, în cursul zilei de ieri, joi, peste 20.000 de măşti chirurgicale de unică folosinţă către Spitalul Municipal ”Dr. Al. Simionescu” Hunedoara, Direcţia de Asistenţă Socială Deva, Direcţia de Asistenţă Socială Petroşani, Direcţia de Asistenţă Socială Lupeni, Liceul Teoretic ”Téglás Gábor” din Deva şi Fundaţia ”Sfântul Francisc” din Deva.
Măştile distribuite de UDMR Hunedoara vor ajunge la personalul sanitar, la profesori şi la elevii Liceului Teoretic ”Téglás Gábor” care vor participa la pregătirile pentru examenul naţional şi pentru bacalaureat, la personalul şi copiii aflaţi în grija Fundaţiei ”Sfântului Francisc” din Deva, dar şi la persoanele în vârstă sau asistate social din Deva, Petroşani şi Lupeni.
În urma acţiunilor întreprinse de UDMR, în România, au ajuns un milion de măşti chirurgicale de unică folosinţă, reprezentând o donaţie privată, care a sosit în ţara noastră cu ajutorul guvernului ungar. Liderul UDMR Hunedoara a transmis mulţumirile sale guvernului ungar pentru sprijinul primit. Tot în urma demersurilor UDMR, în urmă cu o lună, în România a mai sosit un transport cu măşti, mănuşi, haine de protecţie şi dezinfectante pentru cei ce se luptă cu pandemia în linia întâi: cadrele medicale din spitale şi medicii de familie.
Se vorbește că un personaj controversat, cunoscut mai degrabă pentru pumnii săi grei decât pentru…
Alexandru Ryan Slusariuc din Lupeni, elev al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Pentru inițiativa de a…
Daniela B., din Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de lovire…
Un tânăr de 23 de ani din județul Hunedoara, sudor de profesie și fără antecedente…
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale desfășoară o amplă operațiune pe raza județului Hunedoara.…
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, bănuit de comiterea unei tâlhării calificate într-un…