Liberalii fac scandal cu cetăţile dacice, dar Iohannis nu a promulgat legea

Sorina Popa

Scandalul pe cele patru cetăţi dacice care vor intra în administrarea Consiliului Judeţean a început! Legea prin care Consiliul Judeţean Hunedoara va prelua în administrare cetăţile dacice de la Costeşti-Blidaru, Costeşti-Cetăţuie, Piatra Roşie şi Băniţa, a fost votată de către parlamentari, dar nu şi promulgată de preşedintele ţării.

Pentru început, 500.000 de lei
În prezent, aşadar, legea nefiind promulgată, instituţia judeţeană nu a încheiat un protocol pentru administrarea şi a celor patru cetăţi dacice. Cu toate astea, în ultima şedinţă de CJ, a fost aprobată suma de 500.000 de lei pentru cele patru cetăţi. Liberalii însă au început să-i atace pe social-democraţi, că nu au prevăzut bani mai mulţi pentru paza şi reamenajarea cetăţilor respective.

„Le preluăm doar pe hârtie“
Prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL, Adrian David, şi candidatul liberalilor la şefia CJ, a declarat într-o conferinţă de presă că „sunt patru cetăţi dacice care au nevoie de pază, trebuie să se angajeze oameni, este nevoie de investiţii pentru o infrastructură minimă. Calculul specialiştilor arată că e nevoie de două milioane de lei ţinând cont de planurile care trebuie aprobate, de angajaţi pentru fiecare sit şi de cheltuieli sau investiţii minime. Consiliul Judeţean a alocat 500.000 de lei. Asta înseamnă că le preluăm doar pe hârtie. În realitate ele se vor degrada în continuare, nu vor putea fi puse în valoare deloc, iar până la rectificarea bugetară consistentă, care probabil va fi undeva în septembrie – octombrie, putem să spunem că am pierdut vremea de pomană, pentru că în realitate nu am realizat nimic”.
Contactat, preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, a afirmat că legea respectivă nu a fost promulgată de preşedinte şi, ca atare, nici protocolul de preluare nu a fost semnat. „Deocamdată nu avem un protocol şi, ca atare, am alocat 500.000 de lei pentru cele patru cetăţi dacice. Vine rectificarea bugetară şi totul va fi rezolvat. Să sperăm că, până atunci vom avea şi legea promulgată”, a spus Mircea Bobora.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl în­tr-o școală din mu­ni­cipiul cu castel face ce…

3 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…

3 ore ago

Bulina neagră

P.I., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru înșelăciune.

3 ore ago

Iancu de Hunedoara, evocat în aula Academiei Române

Academia Română în parteneriat cu Primăria municipiului Hunedoara şi Muzeul Naţional al Literaturii Române au…

3 ore ago

O veste bună de la polițiști. Numărul accidentelor rutiere grave a scăzut

Polițiștii Serviciului Rutier din ca­drul Inspectoratului de Poliție Ju­de­țean Hunedoara continuă acțiunile susținute pentru creșterea…

3 ore ago