Liberalii din Vale au planuri mari

Maximilian Gânju

Chiar dacă nu s-a scurs mult timp de la alegeri, liberalii din Valea Jiului şi-au fixat o ţintă pentru următorul scrutin. Vor să strângă cel puţin 25 de procente.
Coordonatul organizaţiilor PNL din cele şase localităţi ale Văii Jiului, Costel Avram (în foto), şi-a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Petroşani, obiectivul pentru alegerile din 2016. Liderii liberalilor din regiunea minieră trebuie să obţină la alegerile din 2016 cel puţin 25 la sută din voturile alegătorilor. Până atunci, liberalii trebuie să se pregătească de alegerile europarlamentare, dar şi pentru cele de anul viitor, când se va alege preşedintele ţării. „Ţinta pentru organizaţiile PNL din Valea Jiului este să obţină minimum 25 la sută la alegerile locale din 2016 şi dacă suntem uniţi, se va realiza acest obiectiv. Sigur, mai sunt probleme la unele organizaţii, dar lucrurile se vor rezolva”, a declarat ieri, coordonatorul PNL Valea Jiului, Costel Avram.
Potrivit acestuia, până la alegerile din 2016, liberalii din cele şase localităţi ale zonei au misiunea de a se pregăti pentru alegerile europarlamentare, dar şi pentru susţinerea lui Crin Antonescu la preşedinţia ţării. Avram a vorbit în cadrul aceleiaşi întâlniri şi despre primarii PDL, despre care s-a zvonit că vor intra în partid, respectiv Tiberiu Iacob Ridzi de la Petroşani şi Ilie Păducel de la Petrila. În privinţa celui din urmă, coordonatorul PNL spune că, şi dacă va dori să intre în PNL, nu va primi nici o funcţie de conducere în cadrul organizaţiei din Petrila. „Ca să nu mai avem discuţii, la Petrila, eu voi candida la preşedinţia organizaţiei. Ilie Păducel, dacă va veni, va fi un simplu membru, nu va fi nici preşedinte şi nu va primi un loc de conducere”, a explicat Costel Avram.
Totodată, acesta mai spune că s-a stabilit şi calendarul alegerilor interne la organizaţiile PNL Petrila, Petroşani şi Aninoasa, structuri care sunt conduse în acest moment de preşedinţi interimari, iar alegerile au fost programate pentru lunile septembrie-octombrie a.c.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • ce tupeu are AVRAM, el a venit acum in PNL si este coordonatorul turutor liberalilor din ale si presedinte la petrila, iar acum spune ca daca vine unul de la alt partid nu are voie se fie decat simplu membru.. tupeu de tupeu... asta este liberalismul cu are este invatat de la PRM, bravos

  • Eu nu cred ca Nita Dorina este betiva. Eu nu cred ca Nita Dorina, presedinta PNL petrosani, este filmata beata la cheful PNL Petrila. Eu nu cred ca Nita Dorina consuma bere la taverna Turist din petrosani alaturi de toti betivii de cartier.In definitiv eu nu cred ca o doamna ca Nita Dorina este o betiva nenorocita, cum o acuza oamenii invidiosi.

Recent Posts

Mobilizare generală în aceste zile în municipiul Deva pentru curățarea străzilor, trotuarelor și căilor de acces.

Echipele din teren intervin constant pentru îndepărtarea zăpezii acumulate în urma ninsorilor, astfel încât circulația…

8 ore ago

Intervenții membri CJSU Hunedoara – 6 ianuarie ora 14.30

Situația intervențiilor și a acțiunilor autorităților județene pentru eliminarea efectelor negative ale căderilor masive de…

10 ore ago

Despre Hunedoara obosita, dar optimista!

Astazi este prima zi in care vremea ne-a dat putin ragaz. Am putut sa ne…

10 ore ago

În Balomir, spiritul iernii a prins viață într-un mod spectaculos

Un tânăr din localitate a reușit să construiască un om de zăpadă impresionant, cu o…

10 ore ago

Primăria Hunedoara

Continuăm deszăpezirea în curţile şcolilor şi gradiniţelor din oraşul nostru

10 ore ago

Se circulă, în continuare, în condiții de iarnă pe DRUMURILE JUDEȚENE aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara.

În ultimele 24 de ore, la solicitarea dispecerului de serviciu și în urma celor 70…

13 ore ago