Consilierul local PNL Petru Drăgoescu a demisionat

Maximilian Gânju

Liberalii din Petroşani trebuie să nominalizeze în şedinţa legislativului local al municipiului următorul membru de pe lista cu care a candidat la alegerile locale din 2016, pentru că Petru Drăgoescu a demisionat după ce a fost declarat în stare de incompatibilitate.

Situaţia lui Drăgoescu este cel puţin ciudată în condiţiile în care o instanţă i-a dat câştig de cauză. Demisia din Consiliul Local Petroşani a fost înregistrată la începutul acestei săptămâni, iar actualul director tehnic al Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului a fost declarat în stare de incompatibilitate după ce a deţinut, simultan cu funcţia de consilier local, şi funcţiile de administrator şi director general al Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului S.A.
Culmea este că Drăgoescu are o decizie a ANI în care se arată negru pe alb că nu era incompatibil. La momentul numirii în funcţia de conducere a SNÎMVJ, acesta a cerut lămuriri de la ANI. A trimis documentele necesare în scris pentru a se constata dacă este vreo incompatibilitate şi răspunsul a fost că are voie să ocupe ambele funcţii. La un an distanţă, ANI, în urma unei sesizări a unei terţe persoane, a analizat iarăşi situaţia şi a dat un răspuns cu totul opus. Consilierul liberal a câştigat o primă luptă cu Agenţia Naţională de Integritate la Curtea de Apel Alba, ca mai apoi, săptămâna trecută, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să întoarcă decizia instanţei de fond.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Sudul județului este locul numai bun de do­sire a mizeriilor im­por­ta­te de peste mări și…

4 ore ago

Bulina albă

Robert Vladu, poet și fost actor al Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroșani Pentru…

4 ore ago

Bulina neagră

Cristian B., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru hărțuire și riscă…

4 ore ago

Incendiu la Sântămăria Orlea

Echipaje de stingere de la sub­unitățile ISU Hunedoara din Bretea Română și Totești au intervenit…

4 ore ago

Turistă străină evacuată cu elicopterul din masivul Retezat

O tânără în vârstă de 26 de ani, care se afla în masivul Retezat împreună…

4 ore ago

Bărbat reţinut după ce câinele său a muşcat o femeie, într-un bloc din Deva

Un bărbat din municipiul Deva a fost reţinut de poliţişti după ce câinele său a…

4 ore ago