Compatibil sau incompatibil?

Maximilian Gânju

Decizii ce se bat cap în cap, emise de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate, care s-au pronunţat de două ori într-o speţă. O dată l-au declarat pe un consilier local din Petroşani compatibil, pentru ca mai apoi să-l declare incompatibil pentru aceeaşi situaţie.
Consilierul local (PNL) Petru Drăgoescu (foto) a fost declarat incompatibil, marţi, de către ANI, pentru că a ocupat simultan funcţiile de director general al Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului, dar şi pe cea de ales local. Decizia este surprinzătoare în condiţiile în care Drăgoescu a cerut singur, la momentul numirii în funcţie la SNÎMVJ, lămuriri de la ANI. Acesta a trimis toate documentele necesare în scris, pentru a se constata dacă este vreo incompatibilitate şi răspunsul a venit negru pe alb: că are voie să ocupe ambele funcţii. La circa un an distanţă, ANI, în urma unei sesizări a unei terţe persoane, a analizat iarăşi situaţia şi a dat un răspuns cu totul opus.
„S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28 septembrie 2012 – 19 iulie 2013, întrucât a deţinut, simultan cu funcţia de consilier local, şi funcţiile de administrator şi director general al Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului S.A., încălcând, astfel, dispoziţiile art. 88, alin. 1, lit. d) din Legea nr. 161/2003”, arată ANI.
„Eu le-am adresat o scrisoare prin decembrie 2012 şi mi-au răspuns (…) că nu este vorba de incompatibilitate, nu este nici o problemă. Ulterior s-a revenit, că este o sesizare, făcută de o doamnă, le-am dat un comunicat în scris pe care mi l-au cerut, după aceea au mai revenit să le dau clarificări pe aceeaşi temă, aceeaşi speţă şi apoi, până acum, n-au mai spus nimic. Acum au dat că sunt incompatibil, o dată aşa… o dată aşa. Asta-i ţara românească, logic că o să atac decizia, ar fi culmea să nu o fac. Mie îmi lasă un gust amar că aceeaşi instituţie se pronunţă diferit în aceeaşi speţă”, a declarat Petru Drăgoescu, cotidianul nostru.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

La an școlar nou, mobilier nou. Răchitova, din nou în prima linie a investițiilor din bani europeni

Magdalena Șerban Proiectul „Dotarea cu mobilier, ma­teriale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ…

46 de minute ago

Lelese, parte dintr-un nou proiect european

Magdalena Șerban SCI 2000 este cel mai mare pro­gram de incluziune socială din Româ­nia, fiind…

46 de minute ago

Un nou proiect de investiții în derulare pentru Spitalul județean din Deva

Magdalena Șerban Județul Hunedoara, în calitate de lider de parteneriat si Spitalul Jude­țean de Urgență…

48 de minute ago

Deva: Școli moderne, performanță și șansa ca fiecare copil să își construiască propriul său drum în viață

Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva, la deschiderea noului an școlar: „Educația este cea mai…

49 de minute ago

Succes tuturor, în noul an şcolar!

Am avut plăcerea de a fi, astăzi, printre copii, părinţi, bunici şi cadre didactice la…

2 ore ago

DOI BĂRBAȚI REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE, ÎN URMA UNUI CONFLICT IZBUCNIT PE TERASA UNUI LOCAL DIN DEVA

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Deva au reținut pentru 24 de ore doi bărbați bănuiți…

3 ore ago