Categories: Comunitate

La Toteşti nu sunt probleme cu deşeurile menajere

În timp ce în unele zone din judeţ, firmele de salubritate pun lacătul pe uşă (cazul Goscomloc SA Uricani, intrată în faliment), la Toteşti se pregăteşte continuarea contractului aferent serviciului de salubrizare cu aceeaşi firmă de profil, care şi-a desfăşurat activitatea pe plan local, în ultimii ani.
“Avem contract cu o firmă specializată şi e în vigoare până la sfârşitul anului 2016, dar cu posibilitate de prelungire în baza unui act adiţional. Aşa că până la demararea activităţii judeţene a celor de la ADI Deşeuri, lucrurile vor funcţiona normal, în cazul nostru. Societatea a contractat gospodăriile în mod direct, primăria concesionându-i întreg serviciul. Localnicii beneficiază de europubele de 125 de litri, câte una per casă, iar tariful lunar practicat este de cinci lei plus tva, de persoană. Gunoiul e ridicat de două ori pe lună. Există pubele mai mari la instituţiile publice de pe raza comunei şi, bineînţeles, coşuri stradale. Potrivit contractului de concesiune şi delegare a serviciului, instituţiile publice beneficiază de gratuitate. Până acum, nu am înregistrat probleme referitor la neridicarea la timp a deşeurilor sau alte aspecte negative ce ţin de nerespectarea prevederilor contractuale asumate. Sunt sigur că acest lucru se va menţine şi de la anul”, a precizat Tiberiu Pasconi (foto), primarul comunei Toteşti.(M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Esec pentru Corvinul, la Voluntari

Claudiu Sav Echipa noastră a suferit al doilea eşec din actuala ediţie de campionat. A…

11 minute ago

Pompierii Detașamentului Deva au intervenit, astăzi, pe Aleea Flamingo din municipiu, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit la o casă

De urgență, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, autoscara mecanică și…

4 ore ago

Primarul Hunedoarei, Dan Boboutanu si stafful Corvinului, la priveghiul lui Mircea Lucescu:

“Hunedoara vă va iubi mereu, domnule Mircea Lucescu! Am transmis astăzi familiei Lucescu, din partea…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o ali­an­ță a nelegiuiților.…

2 zile ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…

2 zile ago

Bulina neagră

Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

2 zile ago