Câştigate din fonduri europene ori pe axă guvernamentală, proiectele investiţionale îşi urmează cursul în comuna Toteşti.
„Am dat drumul la lucrări în ce priveşte înfiinţarea unei grădiniţe cu program prelungit în satul Păclişa, obiectiv demarat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală – PNDL. S-a turnat fundaţia, iar termenul de implementare e de 36 de luni, contractul fiind semnat în noiembrie 2018. Aici vor funcţiona două grupe, deservind un total de 50 de copii. Este absolut necesară o instituţie de acest gen, deoarece părinţii sunt puşi în situaţia de a face naveta la Haţeg, pentru a-şi duce copiii la o grădiniţă cu program prelungit, noi neavând nici una la nivel local. Asta înseamnă bani pe transport, timp pierdut pe drum şi de multe ori, sacrificiu. Muncesc şi nu au cu cine să-şi lase copilaşii, în siguranţă, până la întoarcerea lor de la serviciu. Sunt vreo 18 cazuri, din ce ştim. Reabilitarea infrastructurii rutiere, începută din bani de la UE (un milion de euro), e realizată în procent de aproximativ 20 la sută şi continuă după ce se va termina starea de urgenţă. Sunt vizate toate localităţile aparţinătoare, fiind vorba de asfaltare, dar şi rigole de scurgere acolo unde se impune. Ar mai fi de executat o mică parte din proiectul de reabilitare infrastructură rutieră câştigat prin PNDL, fiind un program distinct. De asemenea, urmează să scoatem la licitaţie lucrările la căminul cultural din satul Reea, totul din fonduri de la UE. Din bugetul propriu avem construcţia unei capele în satul Cîrneşti, care a ajuns în faza de acoperire”, a afirmat Tiberiu Pasconi (foto), primarul comunei Toteşti.
Acesta le urează sănătate tuturor, iar pe cetăţenii comunei îi roagă să respecte cât mai serios regulile de distanţare socială, evitând deplasările inutile şi stabilirea unor contacte care nu sunt necesare în perioada actuală. Speră să se revină la starea de normalitate cât mai repede, iar românii să-şi reia activităţile fără a sta stresaţi că pericolul încă îi pândeşte la orice pas.
Vorbesc la început de an cârcotașii, dragii de ei, că un personaj de la noi…
Sorin Cimpoca, președintele clubului Corvinul Hunedoara Pentru că, împreună cu antrenorul și jucătorii de la…
V.S., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru traficul de droguri…
De ieri, devenii pot achita impozitele și taxele locale aferente anului 2026. Plata obligațiilor fiscale…
Meteorologii au emis o atenționare meteo COD GALBEN, valabilă pentru cea mai mare parte a…
Un incident extrem de grav a avut loc pe o stradă din Deva. În timp…