Categories: Comunitate

Totești: Pe lângă cifre bugetare, lucrări și noi proiecte

Magdalena Șerban

Administrația publică din Totești are planul investițional nu doar con­turat, ci și bine calculat pentru 2023. Dacă unele proiecte sunt la linia de final, alte nouă au primit undă verde de finanțare. Din alocările bugetare proprii, banii sunt drămuiți cât să ajungă acolo unde există o nevoie reală.

 

Grădiniță, capelă și noi obiective

„În baza prevederilor Legii 350 am cuprins în alocările bugetare pentru 2023 mici sume pentru a sprijini bise­ricile și cultele religioase din comună. E vorba de bani puțini, dar cu cât putem, ajutăm. Partea de picturi e finalizată în ce privește bisericile ortodoxe, dar au rămas de făcut împrejmuiri la cimitire. Anul acest am prevăzut și o capelă ce va deservi două sate, adică Totești și Păclișa. Avem teren pe domeniu pu­blic, așa că vom da drumul proiectului tehnic, urmând autorizarea și apoi lu­crările efective. Cele două localități situându-se una lângă cealaltă, capela le poate dervi pe ambele, fără pro­ble­me. Banii necesari provin din bugetul propriu, iar contractul este unul multi­a­nual (pe patru ani). Obiectivul va avea patru module de operare, deci dublu față de standard, dar ținând cont că e vorba de două sate, am luat în calcul să nu se suprapună cerințele și să nu poată fi onorate, simultan. Capelă mai există în Cârnești, iar pentru Reea nu am identificat teren care să fie pretabil, primăria nedeținând pe domeniul pu­blic o astfel de suprafață. (…) Tot în acest an vom încheia lucrările la gră­di­nița cu program prelungit, demarate prin Programul Național de Dezvoltare Locală – PNDL II. Mai precis în luna martie vor fi gata. Vom face recepția lu­crărilor, apoi vom preda docu­men­tația către ARACIP, pentru autorizare. Prin urmare, la începerea noului an școlar, o vom pune în circuitul activ. Aici vor putea frecventa două grupe de pre­școlari, a câte 20 de copilași fie­care”, a precizat primarul din Totești, Tiberiu Pasconi (foto). Edilul a mai spus că nici cu transportul școlar nu sunt discontinuități, însă ar fi nevoie de noi microbuze, cele cu care se efectuează serviciul fiind vechi. Astfel, s-a făcut cerere prin Inspectoratul Școlar, către Ministerul Educației, pentru a primi două microbuze noi, electrice, cu o capacitate de 16+1 locuri. „Noi asigu­răm și ruta la Hațeg, copiii mergând acolo la școala generală. Pe lângă toate acestea, o veste bună este că urmează să semnăm contracte de finanțare pentru încă nouă proiecte inves­ti­țio­­nale câștigate pe diferite axe. Dar le vom detalia la timpul potrivit”, a mai adău­gat edilul local.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele pe la colțuri că se termină cu șmecheriile pentru un per­sonaj din…

15 ore ago

Bulina albă

Dorel Șchiopu, președintele Filialei Județene Hunedoara a Asociației Naționale „Cultul Eroilor – Regina Maria” Pentru…

15 ore ago

Bulina neagră

O.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său,…

15 ore ago

Marea împăcare. Administratorul public al Devei și consilierul local Emanuel Clej, moment emoționant în Consiliul Local Deva

În ultimele zile am asistat la un adevărat scandal vizavi de Ștrandul municipal din Deva.…

15 ore ago

O nouă reținere pentru 24 de ore, în urma cercetărilor efectuate de polițiști în cazul unui conflict între doi bărbați din Mihăileni

Polițiștii continuă cercetările în cazul conflictului izbucnit în noaptea de 20 iunie 2026, în localitatea…

15 ore ago

Luncoiu de Jos: din bani europeni, se vrea instalarea de sisteme de energie regenerabilă pentru gospodării, sub umbrela tranziției juste

Magdalena Șerban Programul Tranziție Justă (PTJ) fa­cilitează instalarea de noi capacități de producere a energiei…

15 ore ago