Categories: Comunitate

La Sarmizegetusa, asistaţii social, puşi la treabă

Magdalena Şerban

Curăţenia de primăvară se desfăşoară din plin în mai toate oraşele şi comunele din judeţ. În comuna Sarmizegetusa, asistaţii social, care beneficiază de Legea 416, potrivit căreia, pentru a-şi încasa indemnizaţia lunară, trebuie să presteze un anumit număr de ore de muncă, au fost scoşi în teren.
„Ne-am apucat de curăţenia de primăvară, decolmaltând şanţurile şi adunând deşeurile. Nu e vorba de multă mizerie, pentru că acţiuni de acest fel întreprindem lunar, nu doar în primul trimestru al fiecărui an. Avem opt persoane active care beneficiază de ajutor social şi cu ei facem curăţenie. Am toaletat şi marginile de drumuri, iar localnicii îşi văruiesc pomii şi se ocupă fiecare de partea frontală a propriei case”, a declarat Mihai Cornel Todoni (foto), primarul comunei Sarmizegetusa. Acesta a mai menţionat că la nivel de comună, serviciul de salubritate este asigurat de o societate privată, iar contractele s-au făcut direct cu proprietarii caselor, nu cu primăria. Astfel, restanţele gospodăriilor personale nu afectează administraţia locală şi nici obligaţiile acesteia.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Zidul vestic al fostei capitale dacice Sarmizegetusa a fost distrus pe o lungime de 30 de metri, dupa ce autoritatile hunedorene au aprobat construirea unei parcari in zona. Bucati imense de piatra s-au desprins si au cazut din zidul cetatii dupa ce un excavator a efectuat cateva lucrari necorespunzatoare.. "Toata lumea striga ca n-au masinile unde sa parcheze. Ei acuma am facut si parcarea asta. Cei care ne contesta ar trebui sa vada ce se intampla in interiorul cetatii si nu in afara cetatii", a declarat Mircea Molot, presedintele Consiliului Judetean Hunedoara. Parcarea de aproape 3.000 de metri patrati este amenajata chiar langa zidurile cetatii, pe o zona in care in anii '80 au fost gasite urme ale existentei dacilor. Nu este pentru prima data cand relicve istorice de nepretuit sunt distruse cu largul concurs al autoritatilor. Pe vremea lui Ceausescu, un sanctuar intreg a fost distrus pentru a fi construit un heliport, iar in ultimii ani cetatea a fost distrusa de cautatorii de comori dacice.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șefuleț din zona noas­tră face tot ce poate ca șeful…

17 ore ago

Bulina albă

Dr. Andrei Bolojan, directorul Spitalului CF Simeria Pentru că a reușit să-și facă o echipă…

17 ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…

17 ore ago

Hunedorean, membru într-o rețea de fraudă bancară, condamnat la închisoare

Individul din Petroșani, mutat în Bumbești Jiu, a fost judecat la Brașov alături de alți…

17 ore ago

Hunedorean urmărit internațional – obligat să plătească costurile cu extrădarea

Peste 10.000 de lei a fost obligat hunedoreanul să plătească Ins­pec­to­ratului General al Poliției Române,…

17 ore ago

Hunedoreancă, la un pas să fie omorâtă în bătaie

Femeia din Certeju de Sus a fost bătută cu o bâtă de baseball de către…

17 ore ago