Categories: Editorial

La mulţi ani, hunedoreni, oriunde v-aţi afla!

Astăzi, este ajunul marii sărbători creştineşti a Crăciunului, o sărbătoare de care fiecare dintre noi, locuitorii acestei ţări, ar trebui să se bucure. Nu ştiu dacă acest Crăciun le aduce tuturor hunedorenilor binemeritate clipe de linişte sufletească, binemeritate momente de bucurie, în jurul bradului, în mijlocul celor dragi. Nu ştiu dacă în noaptea Naşterii Domnului şi mâine, în Ziua de Crăciun, toţi hunedorenii au pe masă tradiţionala oală cu sarmale, măcar un cozonac şi un pahar cu vin. Să dea Dumnezeu ca în judeţul nostru să fie cât mai puţini asemenea oropsiţi ai sorţii.
Oricum, sussemnatul le urează cititorilor MESAGERULUI HUNEDOREAN – celor care cumpără cotidianul nostru zi de zi, dar şi celor împrăştiaţi prin întreaga lume, care-l citesc doar pe Internet, celor care apreciază demersul nostru gazetăresc, dar şi celor care n-au fost întotdeauna de acord cu opiniile noastre, şi celor care ne-au bălăcărit sau chiar ne-au înjurat – să se bucure din plin de această magică zi a Crăciunului, în mijlocul familiei, al prietenilor sau al altor persoane dragi lor.
Încheiem peste câteva zile anului 2009. Un an, aş spune, deloc uşor pentru cetăţenii acestei ţări şi, fireşte, pentru noi, locuitorii judeţului Hunedoara. Un an marcat de permanentele conflicte politice, generate în primul rând de miza recent încheiatelor alegeri prezidenţiale. Un an în care criza economică ne-a lovit puternic, ea afectând marea majoritate a agenţilor economici, şi fireşte, cea mai mare parte a populaţiei ţării.
Nici pentru noi, cei care edităm acest ziar, anul pe care ne pregătim să-l încheiem n-a fost deloc uşor. Ba aş spune că a fost cel mai greu din cei trei ani de viaţă ai  ziarului. Dar, cu eforturi mai mari din partea tuturor celor care alcătuiesc colectivul redacţional şi, în primul rând, cu ajutorul cititorilor – tot mai mulţi de la o lună la alta! – am reuşit să-l  încheiem pe linia de plutire. Drept pentru care, în calitatea de diriguitor al MESAGERULUI HUNEDOREAN, mulţumesc cititorilor noştri, tuturor celor care, sub o formă sau alta, ne-au sprijinit în demersul nostru de a deveni ceea ce suntem astăzi: publicaţia numărul unu a judeţului Hunedoara.
Mai avem de străbătut câteva zile până la trecerea în anul 2010. Dar noi, cei de la MESAGERUL HUNEDOREAN, am intrat de astăzi în tradiţionala şi binemeritata, vacanţă a sărbătorilor de iarnă. Ne vom reîntâlni cu dumneavoastră în 5 ianuarie 2010. Până atunci însă, urăm cititorilor noştri, oriunde s-ar afla ei, să aibă parte de un Nou An îmbelşugat, liniştit şi fericit.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • La MULTII ANII intregii Redactii ziarului Mesagerul Hunedorean si un an mai bogat in toate.

  • Putem fii, de dreapta ori de stinga ,ne doare prea putin, Ne doare că nu putem fii vertebrali, indiferent de coloratură , nu vedem si nu vrem să ' vedem ' mai mult de lungimea intereselor personale , de dorinta de supra imbogatire a celor alesi in cei 20 de ani , idiferent de ce drapel poartă , nimic nu-i mobilizeaza si nimic nu-i indeparteaza de interesele lor de gasca, la Tv. se scuipă si după caderea cortinei sunt cei mai buni prieteni iar noi raminem tot cei multi si prosti. Si poate ne meritam soarta dar ce au cu Țărișoara asta ????????

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

o oră ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

2 ore ago

Bulina neagră

V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…

2 ore ago

Razie de amploare în Hunedoara: Zeci de sancțiuni și sute de mașini verificate într-o acțiune de combatere a migrației ilegale și a contrabandei

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mo­bi­li­zând…

2 ore ago

Atenție la metoda „șmen”! Doi suspecți de furt în Piața din Simeria, identificați rapid de polițiști

Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…

2 ore ago