Categories: Comunitate

La Lupeni, se va construi încă un bloc ANL

Anamaria Nedelcoff

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a aprobat construirea celui de-al treilea bloc ANL din municipiul Lupeni, anul acesta, chiar lângă cele două aflate în construcţie. Primele două imobile vor fi date în folosinţă anul acesta, după stabilirea criteriilor de acordare a locuinţelor, dar oficialii Primăriei Lupeni precizează că întâietate vor avea medicii şi cadrele didactice.
„Ne-a fost aprobată documentaţia pentru cel de-al treilea bloc ANL, lângă cele două. Urmează ca ministerul să stabilească data licitaţiilor. Aceste blocuri sunt necesare, fiindcă foarte mulţi tineri din municipiul Lupeni au nevoie de o locuinţă”, precizează Gabriel Lungu, administratorul public al municipiului Lupeni.
Recepţia primului bloc ANL va avea loc luna viitoare, în momentul de faţă lucrându-se la mici retuşuri la interior. „În momentul de faţă, unul dintre blocuri este finalizat, mai sunt de efectuat mici retuşuri la interior. Va fi recepţionat în luna mai, este un imobil construit de la zero. La celălalt se lucrează la structură pe scheletul de dinainte. Practic, se lucrează la «cămăşuirea» lui, adică la îmbrăcarea întregului schelet în beton armat”, precizează Lungu.
Administratorul public al municipiului Lupeni a mai vorbit şi despre criteriile de acordare a locuinţelor. „În momentul în care vom face recepţia, vom iniţia şi o hotărâre de consiliu local, prin care vom stabili criteriile de acordare a locuinţelor. Pe lângă criteriile legate de vârstă, tineri până în 35 de ani, va mai fi acela de prioritate pentru medicii Spitalului Municipal Lupeni şi cadrele didactice. Cele două categorii profesionale sunt prevăzute în Legea administraţiei publice locale”, mai spune Gabriel Lungu. Pentru construirea celor două imobile a fost nevoie de 10 milioane de lei, bani veniţi de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar Primăria municipiului Lupeni are obligaţia, prin contract, să racordeze blocurile la utilităţi. În prezent, la Primăria Lupeni, sunt înregistrate peste 300 de cereri pentru obţinerea unor locuinţe.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

3 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

3 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

3 zile ago