Categories: Actualitate

Firme intrate în vizorul poliţiştilor de la antifraudă

Cristina Ghenea

Potrivit unor surse judiciare, mai mulţi patroni şi administratori de firme din judeţ au intrat în vizorul poliţiştilor de la anticorupţie şi de la serviciul de investigare a fraudelor economico-financiare, pentru evaziune fiscală, deturnarea de fonduri europene şi alte infracţiuni de natură economică.
În două cazuri, s-a descoperit că reprezentanţii a două firme au cheltuit milioane de euro în alte scopuri decât cele pentru care au fost obţinute. Este vorba despre fonduri europene accesate fie pentru subvenţii pe terenuri agricole, fie pentru programe de management al resurselor umane, însă beneficiarii au cheltuit banii pentru bunuri personale, cum ar fi laptop-uri sau aparatură electronică. Aceleaşi surse afirmă că numai pentru un asemenea program finanţat din fonduri europene s-au acordat mai multe milioane de euro, bani care au fost deturnaţi şi încă nu au fost recuperaţi. Cercetările sunt efectuate de către poliţiştii şi procurori hunedoreni, împreună cu ofiţeri din structurile centrale.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Scandal în jurul fondurilor europene: Florin Manole acuză un eșec ‘penibil’ al ANOFM

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a lansat critici dure după ce un proiect european gestionat…

23 de ore ago

FEMEIE REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE, BĂNUITĂ DE ÎNȘELĂCIUNE PRIN METODA „ACCIDENTUL”

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara – Biroul de Investigații Criminale au reținut, la data…

o zi ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE COMITEREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în…

o zi ago

Doi tineri din Bucureşti, daţi dispăruţi de părinţi, găsiţi teferi la barajul Gura Apei

O familie de tineri din Bucureşti, despre care părinţii nu mai ştiau nimic de două…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că s-au terminat banii pen­tru unii care au luat cât au putut…

2 zile ago