Categories: Sport

La CNS Cetate Deva, pleacă Viorel Tănase şi vine N’Doye

Gruparea din reşedinţa judeţului şi antrenorul Viorel Tănase au ajuns ieri la un acord de încetare a colaborării, despărţirea făcându-se în termeni amiabili. Tehnicianul de 46 ani a plătit tribut lipsei rezultatelor din acest retur, care a scos în mare parte echipa din lupta promovării, Tănase regretând că nu a putut realiza mai mult. Surpriza vine din partea noului antrenor care se va ocupa de trupa alb-albastră, acesta fiind Ousmane N’Doye.

„Îmi reproşez că nu am realizat mai mult!”
Ultima înfrângere a celor de la CNS Cetate Deva, 1-4 cu Ripensia Timişoara, care a însemnat totodată şi ieşirea alb-albaştrilor din lupta promovării, i-a fost fatală antrenorului principal, Viorel Tănase, care ieri a ajuns la o înţelegere cu conducerea clubului privind despărţirea amiabilă. Tehnicianul de 46 de ani a condus echipa timp de 15 etape, în care aceasta a obţinut  nouă victorii, un rezultat de egalitate şi a fost învinsă de cinci ori. „Am ajuns la o înţelegere amiabilă cu conducerea, ne-am dat mâna şi fiecare ne vom vedea de drumul său. A fost o misiune pe care mi-am asumat-o încă de la venirea aici şi la finalul turului a fost aşa cum mi-am propus. Îmi reproşez că nu am realizat mai mult, cele trei înfrângeri din retur mi le asum dar au fost şi alţi factori legaţi de joc care au dus la acele eşecuri. Vreau să mulţumesc conducerii, în special domnului viceprimar, Răzvan Mareş şi domnului primar, Mircia Muntean, ne-au oferit condiţii care au fost peste nivelul Ligii a III-a, şi îmi pare rău că nu le-am satisfăcut aşteptările. Vreau să mulţumesc jucătorilor, am lucrat profesionist împreună şi sunt convins că acest grup, dacă va rămâne unit, va realiza mult mai multe. Chiar dacă şansele la promovare par diminuate în totalitate, în fotbal, orice e posibil!”, a spus Viorel Tănase.

Ousmane N’Doye, antrenor interimar!
O mare surpriză vine din partea numelui celui care îl va înlocui pe Viorel Tănase pe banca deveană, cel puţin la nivel de interimar. Acesta este senegalezul Ousmane N’Doye, care va îndeplini funcţia de antrenor-jucător, conducerea clubului sperând că el va revitaliza echipa deveană. În vârstă de 39 de ani, Ousmane a fost determinant pentru trupa din reşedinţa judeţului în ultimele patru etape ale turului, când a marcat de nouă ori, dar evoluţiile sale nu au mai fost la acelaşi nivel în această primăvară. „Deocamdată, Ousmane N’Doye se va ocupa de pregătirea echipei dar e antrenor interimar. Vom vedea pe viitor, sperăm să revitalizeze echipa, pentru că ne aşteaptă un meci foarte greu, cu CSM Şcolar Reşiţa, pe care trebuie neapărat să-l câştigăm”, a spus preşedintele devenilor, Cristian Bobar. Debutul lui Ousmane N’Doye în calitatea de antrenor principal se va produce mâine, când alb-albaştrii vor întâlni pe teren propriu o candidată la promovare, CSM Şcolar Reşiţa. (Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Ce vorbe mestesugite ai moldovene.Cand ai venit ai promis marea cu sarea,acum o cotesti ca Dunarea la Galati::))

  • Niste neprofesionisti care prin munca si fara sex si nopti pierdute puteau sau inca mai pot promova

  • Cautam urgent persoane serioase care vor sa lucreze cate 2 ore pe zi, pentru castiguri in timpul liber. Se poate castiga 250 dolari chiar din prima luna, daca incapeti activitate in perioadda 12 aprilie - 12 mai. Cereti mai multe informatii la adresa noastra de email isticioai_aana@yahoo.com

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

14 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

14 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

14 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

14 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

14 ore ago