Reprezentaţia va avea loc mâine, 27 martie 2019, la ora 18:00, în sala mare, şi va fi susţinută de adolescenţi participanţi la cursurile de educaţie teatrală desfăşurate sub genericul „Teatru ca disciplină de viaţă”.
„Iluzia optică“, scrisă în urmă cu 34 de ani, parodiază sloganul „munca înnobilează“ prin câţiva funcţionari blazaţi, leneşi linguşitori şi laşi, care îşi pierd timpul pălăvrăgind, singura lor preocupare fiind efortul de a se menţine în „graţiile“ şefilor. I-ar deranja cumplit prezenţa unui alt coleg – un tip conştiincios, care ar face nu doar treaba lui, ci şi pe-a lor. Ipotetic, dramaturgul aduce în scenă un astfel de personaj. Un tânăr stagiar, pus pe muncă şi ascultător, care irită la culme.
Fobia personajelor obsedate de existenţa unui coleg conştiincios se dovedeşte însă o iluzie optică, pentru că prezenţa acestuia a fost ireală. Dar autorul piesei încheie cu o lovitură de teatru. Aduce în scenă un stagiar autentic!
Intrarea la spectacol este liberă.
Modulul terestru de intervenție al României, format din 69 de persoane și 15 mijloace tehnice…
O situație extrem de periculoasă pe autostrada A1 a fost sesizată ieri, în zona localității…
Astăzi am inaugurat un obiectiv important pentru comunitatea noastră: o creșă modernă, construită la standarde…
Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…
Povestesc gurile rele că un personaj din zona noastră a pățit exact ce a făcut…
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…