Vorbesc cârcotaşii prin târg că un edil de pe la noi a comandat o lucrare în zona lui de competenţă. Până aici, nimic grav. Numai că, şuşotesc zvonerii pe la colţuri, omul nostru a comandat o investiţie de mântuială, ca să îi rămână lui mai mulţi bani în buzunar. Cel puţin aşa spun gurile rele prin târg. Şi, după ce lucrările au fost finalizate şi recepţionate, au văzut oamenii că totul a fost făcut în batjocură, iar despre funcţionarea investiţiei nici nu poate fi vorba. Pentru că ea nici măcar nu a putut fi pusă în funcţiune, aşa de prost a fost făcută. Constructorul însă nu e de vină, susţin cârcotaşii, pentru că primarul a vrut parandărătul, iar el atâta a putut face cu banii care i-au mai rămas.
Inconștiență la cote maxime pe drumurile din Hunedoara, unde polițiștii au fost obligați să blocheze…
La multe servicii de divertisment online primești ceva gratuit când îți faci cont. Poate fi…
Se aude prin târg că după ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…
Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…
Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…