Comunitate

La Balşa a început cadastrarea gratuită

Magdalena Şerban

Veste bună pentru locuitorii din Balşa, comună în care au început demersurile pentru cadastrarea gratuită, realizată din fonduri europene prin intermediul OCPI Hunedoara, în cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară (PNCCF). Astfel, suprafeţele neînscrise până în prezent în evidenţele oficiale urmează să fie cuprinse până în anul 2023.
Scopul PNCCF este înregistrarea gratuită în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară şi eliberarea certificatelor pentru înscrierea în cartea funciară a posesorilor ca proprietari şi, după caz, a dezbaterilor succesorale. „Am semnat cu o societate de profil, iar contracul cu OCPI e deja parafat. Au fost începute măsurătorile în teren, fiind abordate satele aparţinătoare, în paralel. Suntem o zonă necooperativizată, aşa că aducerea la zi a situaţiei din teren şi suprapunerea exactă cu cea scriptică implică ceva muncă. Populaţia nu şi-a prea permis să-şi facă intabulările, procedura însemnând bani destul de mulţi pentru posibilităţile financiare ale oamenilor de la noi, majoritatea trecuţi de vârsta a treia şi de cele mai multe ori valoarea terenurilor nu justifica suma pe care o implică o astfel de acţiune cadastrală. Plus că unele suprafeţe nu sunt liniare, aflându-se la altitudine. Titluri de proprietate am dat, însă numai în cazul fondului forestier“, a precizat Simion Meteşan (foto), primarul comunei Balşa.
De amintit că programul de cadastrare gratuită este finanţat din veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) – peste patru miliarde de lei, dar şi din fonduri externe obţinute prin Programul Operaţional Regional, de aproximativ 312 milioane de euro.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu”  Hunedoara  Deva pentru lecturare în…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele din sudul județului nostru cum că un individ uns cu toate alifiile,…

13 ore ago

Bulina albă

Geanina Marin Diu, profesor la Grădinița PP3 din Petroșani Pentru organizarea unui spectacol caritabil în…

13 ore ago

Bulina neagră

Marius Ș., din municipiul Lupeni Pentru că a fost condamnat la închisoare după ce a…

13 ore ago

Dragoste cu năbădăi între doi foști soți din Vulcan

Ea a invocat faptul că este o victimă a partenerului, că este abuzată fizic și…

13 ore ago

Amintirea unui cântec frânt…

Biblioteca Județeană „Ovid Densu­sianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat un…

13 ore ago