Categories: Actualitate

L-a luat pe „NU” în brațe

Un șofer de 44 de ani a încercat toate stra­tagemele pentru a-i convinge pe ma­gis­trații Judecătoriei Deva de nevinovăția lui. Recidivistul și-a calculat bine planul în urma căruia credea că va scăpa în cazul în care va fi prins. N-a fost să fie așa!

Cu restricții
Procurorii Parchetului de pe lângă Tri­bu­nalul Hunedoara l-au trimis în judecată pe individ pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis. Acesta a fost prins de polițiștii rutieri pe Autostrada A1, deși avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat de mai bine de doi ani. Echipajul rutier a remarcat oprită o dubiță pe banda de urgență, iar polițiștii au vrut să vadă ce s-a întâmplat. Cel de la volan le-a spus că merge în Polonia, dar a văzut că are probleme la motorul și turbina auto­ve­hi­cu­lului, motiv pentru care a oprit. Le-a pre­zen­tat pentru control permisul de con­du­cere categoriile A, B, dar în urma verificării aces­tuia în baza de date DEPABD a Poliției Române a reieșit că la rubrica „dreptul de a conduce” este înregistrată mențiunea „cu restricții-reținut”. Anchetatorii au des­co­pe­rit că fusese cercetat penal pentru con­du­ce­re sub influența alcoolului, dar nu și-a pre­dat permisul așa cum cere legea. Astfel, s-a angajat ca șofer și circula de circa doi ani fără griji. ”Inculpatul mai declară că nu cu­noaște foarte bine prevederile legale și a con­siderat că după o perioadă de apro­xi­ma­tiv 2 ani în care nu a avut dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice și nu a putut realiza venituri, în baza răspunsului primit de la organele de urmărire penală, pe care nu l-a citit cu atenție și având permisul de conducere asupra sa, a apreciat că este îndreptățit să conducă vehicule pe dru­murile publice”, se arată în dosar. Instanța din Deva n-a crezut în ”inocența” individului. ”Instanța constată că apărările inculpatului în sensul că nu cunoștea că nu mai are drep­tul de a conduce vehicule pe drumurile publice, nu pot fi acceptate, având în vedere că (…) organele de poliție judiciară i-au adus la cunoștință, în prezența unui martor asis­tent, pe bază de proces-verbal, pe care in­culpatul l-a semnat de luare la cunoștință, primind un exemplar al acestuia, că nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, respectiv că are obligația predării permisului de conducere”, se mai arată în dosar. Pentru că a recidivat, individul a fost condamnat de Judecătoria Deva la 3.000 lei amendă penală, însă soluția nu este definitivă. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

MĂSURI FERME DIN PARTEA POLIȚIȘTILOR, ÎN URMA UNEI ÎNCĂIERĂRI PETRECUTE ÎN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați bănuiți…

21 de ore ago

Jiul Petroşani – singurul stadion din judeţul Hunedoara pregătit pentru meciuri de Divizia A

Stadionul „Jiul” Petroșani este, în acest moment, singura arenă din județul Hunedoara care poate fi…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că s-a gândit o duduie de la noi, șefă peste banii unei…

3 zile ago

Bulina albă

Georgeta Barabaș, directorul DJM Hunedoara Pentru că, deși a fost amenințată, nu s-a lăsat intimidată…

3 zile ago

Bulina neagră

J.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

3 zile ago