Reprezentativa de fotbal Under 17 a României s-a calificat sâmbătă, 6 octombrie, la Turul de Elită, după ce a învins categoric, scor 4-0, selecţionata similară a Lituaniei.
România a deschis scorul încă din minutul 5, prin Ianis Stoica, iar Louis Munteanu a mărit avantajul în minutul 67. Alexi Pitu şi căpitanul, Radu Drăguşin, şi-au trecut şi ei numele pe lista marcatorilor. Pitu a înscris dintr-o lovitură de la 11 metri, iar Drăguşin, urcat în atac, a marcat spectaculos, din voleu, din pasa aceluiaşi Pitu.
Astfel, tricolorii U17 încheie neînvinşi grupa 9 de calificare, cu două remize (0-0 cu Ungaria şi 2-2 cu Serbia) şi o victorie (4-0 cu Lituania). Pe primul loc al grupei s-a situat Ungaria (7 puncte), pe trei a fost Serbia (4), iar pe ultimul loc Lituania (0). Turul de Elită, ultima rundă dinaintea turneului final, va avea loc în primăvara lui 2019. La turneul final găzduit de Irlanda, în mai 2019, se vor califica echipele clasate pe primul loc şi cele mai bune şapte ocupante ale poziţiilor secunde. Din lotul României pentru turneul de calificare în Turul de Elită a făcut parte şi portarul Raul Opric (foto), legitimat la CS CFR Simeria.
Vorbesc gurile rele că un șefuleț din zona noastră face tot ce poate ca șeful…
Dr. Andrei Bolojan, directorul Spitalului CF Simeria Pentru că a reușit să-și facă o echipă…
G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…
Individul din Petroșani, mutat în Bumbești Jiu, a fost judecat la Brașov alături de alți…
Peste 10.000 de lei a fost obligat hunedoreanul să plătească Inspectoratului General al Poliției Române,…
Femeia din Certeju de Sus a fost bătută cu o bâtă de baseball de către…