Totul a făcut parte dintr-o acţiune derulată la nivel european, care a vizat reducerea evenimentelor rutiere cauzate de viteză. Astfel, poliţiştii rutieri din toate statele Uniunii Europene au acţionat simultan, pentru depistarea celor care depăşesc viteza legală.
Acţiunea s-a derulat şi în judeţul Hunedoara, pe tot parcursul zilei de miercuri, sub titulatura ”Speed Marathon”. Astfel, echipajele de poliţie rutieră au folosit toate aparatele radar disponibile. Poliţiştii hunedoreni au prins mai mulţi vitezomani care circulau şi cu 112 kilometri pe oră în zone unde se circulă cu maximum 50 de kilometri pe oră. Şoferii depistaţi în ilegalitate au fost amendaţi cu 1.305 lei fiecare şi au rămas pietoni pentru 90 de zile. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu, în judeţ au fost amplasate 11 aparate radar. În primele trei luni ale acestui an, poliţiştii hunedoreni au dat 204 amenzi pentru depăşirea vitezei legale, şoferii fiind sancţionaţi şi cu suspendarea permisului pentru 90 de zile.
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…
Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție…
Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…
Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…