Categories: Actualitate

Judecătorii pleacă din sistem. Val de pensionări

Un număr de 3 judecători de la Tribunalul Hunedoara au anunțat că îndeplinesc con­dițiile de pensionare, notificând an­ga­ja­torul că pot să se retragă din activitate, susține Ildiko Glăman, purtătorul de cu­vânt al Tribunalului Hunedoara.

Reforma sistemului
Totodată, un număr de 43 de judecători din raza Curţii de Apel Timişoara în­de­pli­nesc condiţiile de pensionare, iar 31 dintre ei au notificat deja intenţia de a se retrage din activitate până la sfârşitul acestui an.
Anunţul vine în contextul în care Guvernul Bolojan pregăteşte o reformă a sistemului de pensii speciale, care include şi majorarea treptată a vârstei de pensionare a ma­gis­traţilor până la 65 de ani.
Judecătorii care se pregătesc să iasă din sistem provin de la Curtea de Apel Timiş, Tribunalul Arad, Tribunalul Timiş şi Tri­bu­nalul Caraş-Severin. Alţi 10 magistraţi vor atinge pragul legal de pensionare până la finalul anului.
„Schemele de personal nu sunt ocupate complet la nici o instanţă din circumscripţia Curţii de Apel, ceea ce accentuează pre­si­u­nea asupra resurselor existente. Situaţia cea mai gravă se regăseşte la Tribunalul Caraş-Severin, unde raportul dintre nu­mă­rul magistraţilor aflaţi în pragul pensionării şi schema de personal este deosebit de ri­dicat”, au anunțat reprezentanții Curții de Apel Timiș.
Reprezentanta instituției declară că „ins­ta­bilitatea legislativă” din ultimii ani ar fi îm­pins magistraţii să se pensioneze tot mai devreme.
„Dacă în perioada 2010–2016 media anua­lă era de trei pensionări, în 2022 s-a atins un maxim de 38 de cereri, pe fondul dez­baterilor despre pensiile de serviciu. Vârs­ta medie de pensionare a scăzut de la 60 de ani în 2010, la circa 53,5 ani după 2022. „Tendinţa de scădere a vârstei medii de pensionare reflectă impactul negativ al incertitudinii legislative asupra deciziilor magistraţilor”, a subliniat purtătorul de cuvânt al CAT.

Exod
În paralel cu pensionările, instanţele din vestul ţării se confruntă cu un volum ridicat de dosare.
Guvernul Bolojan a anunţat intenţia de a ridica vârsta de pensionare a magistraţilor la 65 de ani, ca parte a reformei pensiilor spe­ciale, în acord cu recomandările Co­misiei Europene.
Executivul susţine că măsura este ne­ce­sară pentru uniformizarea tratamentului în­tre diverse categorii profesionale şi pentru sustenabilitatea bugetară. În schimb, re­prezentanţii sistemului judiciar avertizează că o astfel de schimbare, introdusă fără o analiză detaliată a condiţiilor de muncă, ris­că să ducă la un exod anticipat al ma­gis­tra­ţilor şi la blocaje suplimentare în func­ţio­na­rea instanţelor.
Proiectul legislativ se află în prezent în dezbatere publică. Potrivit Curţii de Apel Timişoara, instanţele nu dispun de datele economice care să arate impactul real al măsurilor propuse. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ORĂȘTIE: DOI TINERI REȚINUȚI DUPĂ CE AU AGRESAT DOUĂ PERSOANE PE O STRADĂ DIN MUNICIPIU

Două persoane au ajuns la spital, una dintre ele fiind ulterior transferată la Deva, după…

26 de minute ago

PERMISE DE CONDUCERE, CERTIFICATE DE ÎNMATRICULARE REȚINUTE ȘI DOSARE PENALE ÎNTOCMITE DE POLIȚIȘTII RUTIERI

Polițiștii rutieri care au acționat pe drumurile din județ, în perioada 27-29 martie, au reținut…

3 ore ago

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

o zi ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

2 zile ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

2 zile ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

3 zile ago