Doi magistraţi din cadrul Judecătoriei Petroşani au cerut pensionarea după ce au îndeplinit condiţiile privind perioada de activitate în magistratură.
Cererile de pensionare ale celor doi magistraţi au fost avizate de şeful statului, după ce au privit acordul Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, printre cei care s-au retras din activitate se numără şi fostul preşedinte al Judecătoriei Petroşani, Ioan Dorel Zeteş (foto), în vârstă de 54 de ani, judecător cu rang de tribunal, care a activat în sistemul juridic nu mai puţin de 26 de ani. Magistratul a putut cere pensionarea deşi nu avea vârsta de 60 de ani, însă îndeplinea o a doua condiţie, respectiv cea de minimum 25 de ani vechime în funcţia de judecător. Ioan Dorel Zeteş a condus mai mulţi ani Judecătoria din Valea Jiului. Al doilea magistrat care a cerut pensionarea este Maria Zeteş, soţia fotului preşedinte al Judecătoriei Petroşani.
Povestesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră s-a pus pe citit,…
Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Pentru că, și în acest an a organizat Ziua…
I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce nu a respectat un…
Consiliul Local al municipiului Hunedoara a aprobat, cu unanimitate de voturi, cofinanţarea necesară pentru construirea…
Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să…
Cu câteva sute de euro scapi de obligația de a urma cursurile unei școli de…