Categories: EvenimentFlash

Judecătorii au amânat din nou pronunțarea în dosarul lui Alic

Astăzi, magistrații Tribunalului București au mai amânat pentru o săptămână pronunțarea sentinței în dosarul în care fostul prefect al județului Hunedoara, Costel Alic, estea acuzat de delapidare. Potrivit reprezentantului Biroului de presă al instanței menționate, termenul la care magistrații ar putea da o soluție a fost fixat pentru 7 mai.

Dosarul se află pe rolul instanţei din 2010, iar fostul prefect al judeţului este cercetat pentru delapidare, după ce ar fi luat un credit de la Banca Română de Scont cu garanţia Societăţii de Asigurări Astra în numele Romcuarţ, societate pe care o administra. Pentru obţinerea împrumutului, Costel Alic ar fi garantat şi cu licenţa de exploatare pentru cuarţul de la cariera Şiglău – Uricani. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că e bine pentru unii că au mai multe locuințe. Așa își…

14 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a reușit să găsească o soluție pentru ca…

14 ore ago

Bulina neagră

F.T., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

14 ore ago

Germania retrage ajutoarele sociale: mii de români, obligați să părăsească țara

Autoritățile din mai multe orașe din bazinul Ruhr au revocat ajutoarele sociale pentru 1.181 de…

15 ore ago

Bănuit de viol asupra unei minore

Polițiștii din cadrul Poliției Muni­ci­piului Orăștie au reținut pentru 24 de ore un bărbat din…

15 ore ago