Judecarea cererii de insolvenţă a CEH a fost amânată

Sorina Popa

Ieri, la Curtea de Apel Alba a avut loc un nou termen în procesul insolvenţei Complexului Energetic Hunedoara. După ce Tribunalul Hunedoara a respins intrarea în insolvenţă a societăţii, conducerea CEH a făcut apel la soluţia respectivă. La şedinţa de ieri, magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au dispus amânarea judecării dosarului în 27 aprilie, pentru că au fost depuse la dosar o cerere de intervenţie şi un apel incident, instanţa urmând să se pronunţe cu privire la admisibilitatea lor, înainte de a da o soluţie definitivă.
Mai mulţi creditori ai Complexului au cerut intrarea în insolvenţă a acestuia, având în vedere datoriile mari pe care le are la diferiţi furnizori. De asemenea, şi conducerea CEH vrea ca firma să intre în insolvenţă, pentru că atunci ar avea bani pentru procurarea de materiale necesare funcţionării. Cu datorii care depăşesc un miliard de lei, conducerea CEH a solicitat intrarea companiei în insolvenţă apreciind, în mai multe rânduri, că această procedură este singura soluţie pentru evitarea falimentului societăţii. Nu de aceeaşi părere sunt unii dintre sindicalişti. Liderul Sindicatului „Noroc Bun”, Adrian Jurca, a declarat în repetate rânduri că intrarea în insolvenţă a societăţii înseamnă, automat, falimentul. De fapt, sindicatul său a făcut apel pentru ca solicitarea de intrare în insolvenţă a CEH să fie respinsă. Însă apelul Sindicatului „Noroc Bun” a fost respins, sentinţa fiind definitivă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

20 de ore ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

o zi ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

o zi ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

o zi ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

2 zile ago