Categories: Sport

Jiul se plânge de arbitraj

Oficialii de la Jiul Petroşani pasează „pisica moartă” a parcursului slab al echipei din acest tur de campionat în cârca arbitrilor. Aflaţi abia pe locul nouă din 13 echipe şi fără victorie de cinci etape, alb-negrii spun că echipa petroşăneană a fost nedreptăţită şi de arbitri. „În ultimele două jocuri, am pierdut patru puncte pe mâna arbitrilor. Mulţi dintre ei sunt tineri, începători, care, poate, niciodată nu au jucat fotbal şi habar nu au de fluierat. La ultimul joc s-au acordat două lovituri de pedeapsă împotriva noastră, pe nedrept. Nu vreau să găsim o scuză, dar şi arbitrii au fost incorecţi cu noi”, a afirmat preşedintele Jiului, George Boboc (foto). Chiar dacă admitem că Jiul a fost văduvită de arbitri de patru puncte, rămâne ca oficialii să spună cine a fost de vină în celelalte meciuri în care echipa a pierdut sau a jucat slab.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un băiat deștept din regiune, mare amator de sinecuri, de funcții deținute numai la stat,…

13 ore ago

Bulina albă

Mara Alecsa, elevă din Petrila, Pentru că a obținut locul I la etapa județeană a…

13 ore ago

Bulina neagră

Anca D., din Petroșani Pentru că riscă să ajungă după gratii din cauza unei amenzi…

13 ore ago

Încă 1 milion de euro pentru dotări la Spitalul Județean de Urgență Deva

Președintele Consiliului Județean Hune­doara, Laurențiu Nistor, a semnat con­trac­tul de finanțare cu Ministerul Investițiilor și…

14 ore ago

Așa arată una dintre cele mai cochete capele din mediul rural. Se află în satul Săliștioara, comuna Vălișoara

Magdalena Șerban Nu sunt aducătoare de bucurii și nimeni nu își dorește să ajungă să…

14 ore ago

Mamografia este examenul de elecție – “gold-standard” – în detecția cancerului de sân. Este indicată tuturor femeilor peste 40 de ani și se poate face la Spitalul General CF Simeria

Magdalena Șerban Mamografia este crucială pentru depistarea precoce a cancerului de sân, adesea identificând tumori…

14 ore ago