Categories: Sport

Jiul rămâne în Judeţeanã

Ciprian Marinuţ

Cererea câştigătoarei Ligii a IV-a Hunedoara, Club Jiul Petroşani, de a fi acceptată pe un loc vacant în eşalonul trei, are şanse minime de aprobare în Comitetul de Urgenţă al FRF de azi. Speranţele alb-negrilor au fost năruite de Comitetul Executiv, care a decis, ieri, să pună punct talciocului cu locuri libere, practicat din anii precedenţi.
 

Schimbarea la faţă
Club Jiul Petroşani a încercat să intre pe portiţele din dos ale fotbalului românesc, taman când FRF joacă piesa moralităţii şi a renunţat la obişnuitele manevre ce ocoleau criteriul meritului sportiv. În consecinţă, cererea alb-negrilor de a fi acceptaţi pe un loc vacant în Liga a III-a, deşi au ratat barajul de promovare cu Flacăra Făget, va primi mai mult ca sigur un răspuns negativ. “Comitetul Executiv a aprobat (ieri n.r) ocuparea locurilor vacante în campionatul Ligii a 3-a, sezonul 2011-2012, de echipele retrogradate care şi-au manifestat intenţia de participare în competiţie şi care vor confirma definitiv această intenţie. Componenţa celor şase serii va fi aprobată de Comitetul de Urgenţă al FRF mâine (azi n.r), 3 august”, se arată pe site-ul oficial al FRF.

Grăbesc reforma
Conştienţi că decizia e echivalentă cu respingerea cererii lor şi a altor echipe care au pierdut la baraj, oficialii alb-negrilor sunt gata să înceapă de la capăt în Liga a IV-a. “Noi nu am primit încă un răspuns, dar dacă s-a decis să fie acceptate numai echipele retrogradate din campionatul trecut, atunci, probabil că solicitarea noastră va fi respinsă. Asta e viaţa… o vom lua de la capăt în Liga a IV-a. Până la urmă, poate că e mai bine aşa, întrucât ar fi fost un sezon infernal în Liga a III-a, din cauză că trebuie redus numărul echipelor de la 16 la 12”, a spus George Boboc, vicepreşedintele de la Club Jiul Petroşani.  Comitetul Executiv a anunţat, la începutul lunii iulie, şi modificarea sistemului competiţional pentru următoarele sezoane. Liga a III-a urmează să ajungă în vara lui 2013 să aibă la start şase serii a 12 echipe, în loc de şase serii a 16 formaţii ca acum.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Adrian David a luat proba scrisă la concursul pentru funcția de director general al Casei de Sănătate Hunedoara

Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

7 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

7 ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

7 ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

7 ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

7 ore ago