Categories: Sport

Mureşul nu moare, dar nici nu se bucură de fotbal

Ciprian Marinuţ

Echipa deveană a demarat, ieri, pregătirile pentru noul sezon, fără antrenorul Constantin Olariu şi cu un lot foarte subţire, format din şase seniori şi şase juniori. În aceste condiţii, devenii au doar meritul că nu abandonează competiţia, iar singurele obiective vor fi supravieţuirea şi evitarea retrogradării.
 

Întârziere maximă
Mureşul Deva a pus capăt incertitudinii legate de participarea în noul campionat şi şi-a început pregătirile pentru noul sezon, ieri, la Stadionul Cetate. Reunirea devenilor este cu trei-patru săptămâni mai târzie decât a celorlalte componente ale ligii secunde, seria vest, dar chiar şi aşa, la primul antrenament, lotul Mureşului a fost extrem de subţire. Antrenorul Constantin Olariu a anunţat că ajunge doar seara, iar secundul Ellek Szemely a efectuat prima şedinţă de pregătire cu doar 12 jucători. Prezenţi la prima alergare a verii au fost seniorii Lipitor, Coman, Deaconescu (ex-Minerul Lupeni), Ambruş (incert), Dîrvaru şi Ungur şi juniorii Al. Dan, Al. Petresc, Moldovan, Ungur, Igna şi Pistol. În zilele următoare sunt aşteptaţi Bogman şi Furdean din vechiul lot şi alţi jucători liberi de contract cu care se doreşte încropirea unui lot de 20-22 de fotbalişti. Indiferent de numele jucătorilor ce vor fi găsiţi, echipa deveană are foarte puţin timp de pregătire, până la startul sezonului, aşa că prestaţia va fi cel mai probabil una modestă. Noua ediţie a campionatului Ligii a doua va începe pe 20 august, Adunarea Generală a FRF urmând a stabili programul competiţional, mâine, 4 august.

Au pierdut jumătate din echipă
Fără certitudinea că Mureşul va continua în liga secundă, mai mulţi jucători au părăsit echipa, pentru a-şi căuta alte angajamente. Pe lista celor care s-au despărţit de Mureşul în această vară, se află: Adrian Borza (Petrolul Ploieşti), Adrian Dosan (CFR Simeria), Horaţiu Sătmar, Ionel Cîmpeanu (la final de contract), Iosif Melcea (în probe la Unirea Alba Iulia), Lucian Perde, Octavian Drăgan (şi-au reziliat contractele) şi Bogdan Golguţ (plecat în Germania).

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

12 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

12 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

12 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

12 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

12 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

12 ore ago