Din păcate, şi Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş a fost lovită de pandemie, aici fiind confirmate cazuri de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 (14 beneficiari şi 12 angajaţi). Dintre aceştia, o parte s-a vindecat. Au fost testaţi toţi pacienţii şi întreg personalul.
Persoanele confirmate au fost internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva şi la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu“ Hunedoara. La ora actuală, spitalizaţi au mai rămas trei beneficiari şi şase angajaţi, toţi la Deva. „Începând cu data de 27.04.2020, 12 angajaţi se află în izolare la locul de muncă pentru o perioadă de 14 zile, restul personalului fiind în autoizolare la domiciliu pentru 14 zile. Nu ştim cine şi în ce mod a reprezentat punctul de plecare în transmiterea virusului, în condiţiile în care ne-am ferit cât am putut. După cum se ştie, am interzis vizitele, iar intrarea în incinta instituţiei se făcea cu respectarea măsurilor de igienă (angajaţi şi furnizori). La poartă s-au pus la dispoziţie dezinfectanţi, mănuşi, măşti. Doamne ajută să trecem cu bine şi peste această încercare. Doresc sănătate tuturor“, a afirmat Diana Bulz (foto), managerul Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş.
În cursul zilei de astăzi, 13.01.2026, județul Hunedoara s-a aflat, din nou, sub…
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul grupului Monsson, Sebastian Enache, au semnat astăzi,…
Astăzi, vineri, 16 ianuarie 2026, polițiștii rutieri hunedoreni desfășoară o amplă acțiune cu caracter preventiv…
Vorbesc gurile rele că o duduie din zonă s-a gândit să facă bani din postura…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că zi și noapte a coordonat acțiunile de deszăpezire…